UTA a trecut de FC Olt după un joc deloc spectaculos

UTA a trecut de FC Olt după un joc deloc spectaculos
0 comments, 16/04/2012, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Aproximativ 2000 de spectatori au poposit vineri pe arena „Francisc Neuman” din Arad, pentru a urmări partida din cadrul etapei XXI din liga a 2-a de fotbal, seria de vest. Protagoniste au fost UTA şi FC Olt, gazdele reuşind să se impună, în primul meci condus de pe bancă de directorul tehnic Adrian Falub. Arădenii au învins cu scorul de 2-1 după un meci fără prea multe momente de spectaculozitate.

Partida a început cumva surprinzător pentru fanii „Bătrânei Doamne”, noul coordonator Adrian Falub trimiţând în primul unsprezece pe Amadio, Galanis, Manea, Siminic şi în acelaşi timp pe Pocuca şi Bălan, cei mai slabi jucători din etapa trecută de la Slatina.

UTA a începu destul de hotărâtă partida, avândcâteva ocazii în primele minute ratate de Mara şi Galanis. Dar aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, ocaziile se răzbună şi în minutul 9, oaspeţii deschid scorul.Burcea trimite în poartă din 10 metri, o centrare trimisă de pe partea stângă de Bancu.

Doar două minute s-au bucurat oltenii, că a venit egalarea pentru UTA, Mara a executat ca la carte un corner, iar grecul Galanis l-a executat cu capul din 5 metri pe Bordea, 1-1

Uta domină în continuare careul oltenilor, acelaşi Galanis a fost foarte aproape de a aduce avantajul pe tabela de scor, după ce lovitura de cap a trecut puţin peste poartă la mingea trimisă din corner de Purece. În minutul 34, Alin Gligor trimite puţin pe lângă poartă, o minge primită de la Mara.

Cea mai mare ocazie a oltenilor s-a consumat în minutul 38, când Huţanu profită de o nesincronizare în apărarea arădeană, îl depăşeşte pe Amadio, şutul să spre gol, fiind respins în ultimul moment de Pocuca (nu ca şi la Slatina). Până la pauză rezultatul rămâne neschimbat 1-1.

A doua repriză începe cu o schimbare în formaţia arădeană, Manea îi lasă locul lui Capătă, UTA jucândcu doi atacanţi şi Mara în spatele lor.

A venit minutul 65, când „alb-roşii” reuşesc să preia conducerea, după ce Purece a executat o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, Galanis şi Pocuca au sărit fals, păcălindu-l pe Bordea, mingea a intrat în colţul lung a porţii.

În minutele de prelungire (90+2), Mara putea mări avantajul gazdelor, după ce Irimescu a greşit în propriul careu, arădeanul a trimis cu o scăriţă mingea în transversală, Capătă reia şi înscrie, dar tuşierul a semnalizat offside.

După un joc fără spectacol, UTA reuşeşte să urce un loc în clasament, graţie celor trei puncte acumulate.

Toate gândurile sunt îndreptate acum spre partide din etapa viitoare de la Timişoara.

 

UTA: Amadio – Manea, Pocuca, Gligor, Siminic – Bălan, Ignea, Hidişan, Purece – Mara, Galanis. Pe bancă: Smaranda – Varga, Neagu, Nădăban, Miron, Capătă, Bucur. Antrenor: Roland Nagy. Director tehnic: Adrian Falub

FC Olt: Bordea – Polgar, Irimescu, Cruşoveanu, Bancu – Giurcă, Pavel, Chiriţă, Vîlcică – Huţanu, Burcea. Pe bancă: Bugiu – A. Lengyel, Corneanu, David, Hallmen, Cuedan, Neacşu. Antrenor: Dan Oprescu

Arbitri:  Flavius Roşu (Timişoara) – Alexandru Vodă (Alba Iulia), Monica Rigo (Cluj). Rezervă: Florin Marcu (Oradea). Observatori FRF:   Costinel Ristache (Reşiţa) şi Laszlo Sajtos (Sibiu)

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *