UTA se reuneşte luni, la Arad, odată cu testarea pentru COVID-19

UTA se reuneşte luni, la Arad, odată cu testarea pentru COVID-19

Liga a II-a se va încheia după un scenariu nedrept şi nedorit de UTA. Federația Română de Fotbal a stabilit„înghețarea” de la locul 7 în jos, respectiv disputarea unui play-off cu înjumătăţire de puncte, pentru a se stabili cele două echipe promovate direct și cea care merge la baraj.  Liderul UTA intră în acest play-off împotriva celor de la CS Mioveni, Turris Turnu Măgurele, FC Argeș, Petrolul și Rapid, cu menţiunea că-și reduce avansul de 11 puncte avut după 24 de etape, la doar 5, după înjumătăţire! Play-off-ul va debuta pe 4 iulie şi se va încheia pe 1 august, se vor juca cinci etape, UTA urmând să dispute trei meciuri acasă şi două în deplasare.  „Suntem prejudiciaţi în mod evident, nu cu un punct-două, ci cu şase… Puncte pentru care s-au investit bani, muncă, energie. E o situaţie foarte neplăcută şi pentru că, din punctul nostru de vedere, această soluţie la care s-a ajuns este una discriminatorie. Din primele şase echipe, cea mai dezavantajată este UTA. Ori această soluţie nu mi se pare echitabilă pentru că s-a tot vorbit în această perioadă de solidaritate, echitate, merit sportiv şi fair-play”a spus antrenorul Laszlo Balint aseară, la Digi Sport.

Conform scenariului de la FRF, Mioveni și Turris vor juca şi ele trei meciuri acasă, iar FC Argeș, Petrolul și Rapid doar două. Celelalte echipe de pe locurile 7-18 profită de îngheţare: Metaloglobus București, SCM Gloria Buzău, Farul Constanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ASU Politehnica Timișoara, Dunărea Călărași, Ripensia Timișoara, Universitatea Cluj, CSM Reșița, Concordia Chiajna, FK Csikszereda și Pandurii Târgu Jiu au intrat deja în vacanţă, urmând să nu retrogradeze nimeni. Deci, toată lumea mulţumită, mai puţin UTA!

Altfel, Laszlo Balint şi cei din conducerea clubului arădean au stabilit deja reunirea pentru luni, 18 mai, când se va intra într-un cantonament cu circuit închis, de 14 zile, nu înainte ca fotbaliştii să fie testaţi pentru coronavirus.  „Reunirea va începe testarea pentru COVID-19 și intrarea în acel cantonament strict. Cel mai probabil, vom sta cu toții, împreună, la Hotel Subcetate și ne vom deplasa  pentru antrenamente în condițiile solicitate în protocolul pe sănătate la Motorul”, spune antrenorul UTA-ei.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *