UTA a remizat cu Flacăra Făget

UTA a remizat cu Flacăra Făget
0 comments, 29/02/2012, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

La fel ca la “Radio Erevan”,  UTA trebuia să joace cu Recaşul la Horia şi într-un final a jucat cu Flacăra Făget pe “Şega”. După ce în prima reprizză nu s-a întâmplat nimic, în cea de-a doua, UTA a deschis scorul dintr-un penalty, executat ca la carte de Alin Gligor, iar în minutul 57,  UTA-Flacăra Făget 1-0. Oaspeţii au reuşit să smulgă un egal în minutul 78, când Mihuţa a reuşit să trimită pe lângă portarul Cioară, din lovitură liberă de la aproximativ 20 de metrii, scor final 1-1. Arădenii au ieşit la atac irosind în minutul 87 o suberbă fază creată de trioul Mara, Calvin, Hidişan ultimul trimiţând balonul în transversală. În afară de o minge lobată de Mara, din păcate peste transversala porţii celor din Făget, nimic nu s-a mai consemnat până la sfârşitul meciului, scor final 1-1.

“Trebuia să dăm dovadă de mai multă seriozitate în teren, de aceia şi rezultatul este pe măsură.Am jucat mai mult în prima repriză, am avut posibilităţi de a înscrie, dar tre să revenim cu picioarele pe pământ, să trecem la muncă. Trebuie să ne revenim, nu suntem încă acolo unde ar trebui să fim”- a declarat Roland Nagy, antrenor UTA.

“Din punctul nostru de vedere se vede ocreştere vizibilă, este o echipă nouă în care a evoluat astăzi cinci copii, am jucat astăzi fără trei titulari de bază pe care astăzi i-am menajat. Chiar nu mă interesează problema retrogradării,te gândeşti normal şi la problema aceasta, dar ce mă preocupă pe mine personal este să construiesc o echipă”. – a declarat Marius Baciu, antrenor Flacăra Făget

Au evoluat în teren:

UTA: Cioară – Manea (61 Calvin), Pascariu (46 Pocuca), Gligor (61 Suslak), Siminic (46 Neagu) – Gâlcă (61 Bălan), Varga (61 Ignea), Bucur (61 Hidişan), Nădăban (61 Cărpinişan) – Capătă (46 Mara), Galanis (61 Miron).

Făget: Gavriş – Briciu, Demian, Pistol, Toma – Furdean, Gălan, Zigici, Raţiu – Mihuţa, Boghian. Au mai jucat: Goldiş, Tau, Tuculea, Ilie, Boroncoi.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *