UTA iese ruşinos din Cupă, Sebişul şi Pîncota – eliminate

UTA iese ruşinos din Cupă, Sebişul şi Pîncota – eliminate

Dezastru pentru UTA Bătrâna Doamnă, în turul IV al Cupei României! Mare favorită în deplasarea de la Becicherecul Mic, unde a înfruntat codaşa seriei a IV-a a eşalonului trei, Mama Mia, echipa arădeană s-a făcut de râs, astăzi, în judeţul Timiş. Cu multe probleme de lot, Tănase şi Curtuiuş suspendaţi şi cu Adrian Petre plecat la lotul naţional sub 19 ani, Roland Nagy a preferat să îşi menajeze câţiva jucători de bază, ţinând cont că sâmbătă vine meciul cu liderul Ligii a II-a, Juventus. A fost însă suficient ca gazdele să poată furniza surpriza. Început cu un sfert de oră întârziere, ca urmare a protestului celor de la Mama Mia legat de abritrajele de care au parte în eşalonul trei, meciul de pe Bega a fost unul încâlcit, cu o echipă gazdă care s-a agăţat de orice minge.
Eliminaţi de o codaşă a Ligii a III-a
Cu un joc slab şi fără orizont, UTA BD a ajuns greu la poarta adversă, iar pe contraatac a fost taxată de două ori. Cei din Becicherecul Mic au condus cu 1-0 la pauză, gol marcat de Sturz, în minutul 41, avantaj pe care şi l-au mărit cu un sfert de oră înainte de final, atunci când Ponce a marcat pentru 2-0. UTA a mai avut doar puterea să marcheze golul de onoare în al doilea minut de prelungiri, când Costin a reluat în plasa centrarea lui Ungurianu, scor final 2-1! Alb-roşii” au evoluat în formula: Barna – Polgar, Filaret, Celea, Burla – Costin, Gârbiţă (64 Ungurianu), Jorza (46 Covaci), Vlad – Andor, Copil.
Sebişul şi Pîncota sunt şi ele “out”
Naţional Sebiş, lider solitar în “C4” şi ultima clasată în Liga a II-a, Şoimii Pîncota, au părăsit şi ele Cupa României. Trupa lui Călin Cojocaru a fost învinsă pe teren propriu, scor 0-2, de Luceafărul Oradea, golurile oaspeţilor fiind marcate de Balla, în minutul 35 şi Arnăutu, în minutul 85. Pîncota a cedat previzibil, scor 1-6, în deplasare la ASU Poli, reuşite semnate de Bădăuţă, autor al unui hatrick, în minutele 11, 27 şi 52, Patrick Niţă, în minutul 60, Dănăricu, 72 şi Băban, 76, respectiv Murakami, în minutul 69.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *