UTA, fără antrenori pe bancă cu Botoşani! „Negativul” Balint nu a primit undă verde de la DSP Arad

UTA, fără antrenori pe bancă cu Botoşani! „Negativul” Balint nu a primit undă verde de la DSP Arad

UTA a înaintat o adresă Direcției de Sănătate Publică Arad, pentru a solicita prezenţa antrenorului Laszlo Balint – aflat astăzi în a 14-a zi de izolare ca urmare a îmbolnăvirii cu noul virus (ultima conform protocolului medical) – la meciul cu FC Botoşani, programat de la ora 17:30. Oficialii arădeni au primit însă un răspuns negativ, deşi au fost predate acte care atestau faptul că antrenorul echipei este sănătos, după mai multe teste efectuate zilele trecute la COVID-19, toate negative. Cei de la DSP Arad nu au dorit probabil să creeze un precedent și le-ua transmis celor de la UTA că nu este posibilă nicio dispensă, Balint urmând să stea în izolare până la ora 24.

Așadar, pe banca echipei UTA, la meciul de astăzi cu FC Botoşani, din etapa a 24-a a Ligii 1, de pe stadionul Francisc Neuman, va sta trioul format din antrenorul cu portarii, Gabi Vasiliu, Cristian Păcurar şi Dinu Donca, doi din antrenorii Academiei arădene. Ei vor primi informații de la team-managerul Dorin Stana, care va fi în direct, pe telefon, cu Laszlo Balint, de câte ori va fi nevoie. Înainte, la pauză și după meci, Balint se va vedea cu jucătorii din vestiar, cei de la UTA anunțând că au pus la punct o platformă digitală online!

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *