UTA, dezavantajată de un play-off: cum ar arăta clasamentul!

UTA, dezavantajată de un play-off: cum ar arăta clasamentul!

Campionatul Liga a II-a ar putea continua într-un sistem inedit, pentru a se încheia cât mai repede şi şi a putea stabili echipele care vor promova în Liga 1, respectiv cele care vor retrograda în eşalonul terţ. Propunerile făcute în cadrul grupului de lucru al FRF, din care fac parte reprezentanţi ai tututor eşaloanele fotbalistice din România, inclusiv reprezentanţi ai FRF, LPF şi al sindicatului jucătorilor, au dus în final la două variante care pot fi luate în calcul. Prima ar fi ca antrenamentele să se reia de la 16 aprilie, iar campionatele de la 16 mai, iar în a doua în care campionatele să fie repornite de la 13 iunie.

Bineînţeles, nicio competiţie fotbalistică din România nu se va relua atâta timp cât în ţară este declarată, de către preşedintele Klaus Iohannis, stare de urgenţă din cauza pandemiei COVID-19. Aceasta a fost decretată începând cu 16 martie şi se va menţine cel puţin 30 de zile, adică până pe 15 aprilie, însă, poate fi prelungită cu cel puţin încă o lună, în cazul în care situaţia nu se va ameliora.

După cum evoluează răspândirea virusului, sunt şanse mari ca starea de urgenţă să fie prelungită, astfel că fotbalul va mai avea de aşteptat până să reînceapă.

Se pierd punctele cu Snagovul: UTA ar mai avea doar plus 8!

La nivelul Ligii a II-a ar urma să se joace astfel: primele opt clasate din acest moment vor intra în play-off (UTA, Mioveni, Turris, FC Argeş, Petrolul, Rapid, Metaloglobus şi Farul), în timp ce restul de zece vor merge în play-out. Echipele îşi vor păstra în noul clasament punctele obţinute până în acest moment, mai puţin pe cele câştigate la ”masa verde” în retur cu exclusa Sportul Snagov, unde e cazul. În acest fel, UTA ar fi evident dezavantajată, pentru că acumulase deja punctele cu ilfovenii. Nu e şi cazul principalelor adversare la promovare, Rapid, Petrolul, Mioveni, Turris şi Farul, care nu ar pierde nici un punct. FC Argeş şi Metaloglobus s-ar putea declara şi ele nemulţumite, pentru că ar pierde trei puncte în noul clasament.

Tragerea la sorţi, din nou în defavoarea UTA-ei

Cluburile vor juca câte un singur meci împotriva adversarilor din ”noul” clasament din care vor face parte, iar ordinea partidelor, acasă sau în deplasare, va fi stabilită prin tragere la sorţi. UTA ar fi din nou dezavantajată, pentru că împotriva Petrolului a câştigat de două ori deja în acest sezon, tur-retur, iar cu alte patru echipe ar trebui să joace acasă, conform programului din retur. Practic, cu excepţia Mioveniului, roş-albii aveau meciurile grele acasă, ceea ce ar putea să nu rezulte din noul ţintar! Iar în urma tragerii la sorţi, s-ar putea trezi, de exemplu, cu o deplasare la Rapid, deşi în mod normal trebuia să joace acasă.

Regulile promovării, respectiv retrogradării vor rămân aceleaşi ca în sezonul normal. Primele două clasate acum în play-off vor promova direct, iar a treia clasată merge la barajul pentru promovare. Din play-out vor retrograda ultimele trei clasate din cele zece echipe.

Clasamentul actual al Ligii 2, după 24 de etape:

1. UTA Arad 23 15 5 3 49-13 50
2. CS Mioveni 23 10 9 4 36-22 39
3. Turris Oltul Turnu Măgurele 22 11 6 5 36-25 39
4. Campionii FC Argeş 23 10 8 5 34-25 38
5. Petrolul Ploieşti 23 10 8 5 23-20 38
6. FC Rapid 23 10 7 6 32-20 37
7. Metaloglobus Bucureşti 23 10 7 6 28-20 37
8. SCM Gloria Buzău 23 9 6 8 35-27 33
9. Farul Constanţa 23 9 6 8 27-20 33
10. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 22 9 6 7 30-25 33
11. ASU Politehnica Timişoara 22 8 8 6 20-12 32
12. Dunărea Călăraşi 23 8 7 8 29-30 31
13. Ripensia Timişoara 23 6 10 7 28-34 28
14. Universitatea Cluj 23 5 12 6 29-26 27
15. CSM Reşiţa 22 6 6 10 30-35 24
16. Concordia Chiajna 22 6 6 10 20-30 24
17. FK Csikszereda 23 5 7 11 17-33 22
18. Sportul Snagov 23 2 3 18 16-59 9
19. Pandurii Târgu Jiu 23 1 5 17 10-53 8

Clasamentul Ligii 2, după 24 de etape, fără victoriile la ”masa verde” din retur cu Sportul Snagov, după care s-ar putea face departajarea pentru play-off, respectiv play-out:

1. UTA Arad 22 14 5 3 46-13 47
2. CS Mioveni 23 10 9 4 36-22 39
3. Turris Oltul Turnu Măgurele 22 11 6 5 36-25 39
4. Petrolul Ploieşti 23 10 8 5 23-20 38
5. FC Rapid 23 10 7 6 32-20 37
6. Campionii FC Argeş 22 9 8 5 31-25 35
7. Metaloglobus Bucureşti 22 9 7 6 25-20 34
8. Farul Constanţa 23 9 6 8 27-20 33
9. ASU Politehnica Timişoara 22 8 8 6 20-12 32
10. Dunărea Călăraşi 23 8 7 8 29-30 31
11. SCM Gloria Buzău 22 8 6 8 32-27 30
12. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 21 9 6 7 27-25 30
13. Ripensia Timişoara 23 6 10 7 28-34 28
14. Universitatea Cluj 23 5 12 6 29-26 27
15. CSM Reşiţa 22 6 6 10 30-35 24
16. Concordia Chiajna 22 6 6 10 20-30 24
17. FK Csikszereda 23 5 7 11 17-33 22
18. Pandurii Târgu Jiu 23 1 5 17 10-53 8.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *