UTA are deplasare incomodă, la Afumaţi. Vezi cum arată etapa

UTA are deplasare incomodă, la Afumaţi. Vezi cum arată etapa

Etapa a 28-a a Ligii a II-a, de la sfârşitul acestei săptămâni, programează câteva meciuri interesante.

Derby-ul se joacă chiar în deschiderea rundei, câştigătoarea disputei Mioveni – Chindia continuând să spere în continuare la locurile promovabile. Cel mai tare joc al zilei de sâmbătă se anunţă cel de la Afumaţi, unde soseşte UTA. Meciul din Ilfov va începe la ora 12 şi va fi televizat în direct de Digi Sport, astfel că suporterii arădeni îşi vor putea urmări din nou favoriţii. Cu două înfrângeri şi o remiză în primăvară, “roş-albii” sunt condamnaţi să câştige, asta dacă mai vor să păstreze şanse bune în cursa pentru locurile 2-3.

Moralul nu e însă deloc bun, prestaţiile modeste şi atitudinea deloc potrivită unei candidate la promovare făcându-se să fim mai degrabă pesimişti. Laurenţiu Roşu nu e nici el inspirat în retur, declaraţii de genul “să nu mai vorbim de promovare” (n.n. îi reamintim antrenorului de la UTA că obiectivul e chiar promovarea, iar dacă nu face faţă presiunii a greşit clubul), plus scuze de genul terenului prost sau arbitraje potrivnice, fiind alibiul celor slabi.
Urmează “dubla” cu Sepsi şi Juve
Sigur că UTA nu beneficiază de condiţii decente, gazonul de la Şiria e într-adevăr deplorabil, evident că administraţia locală arădeană mai mult încurcă UTA decât să o ajute, dar cu toate astea jocul tot mai slab şi lipsa determinării trebuie să îl pună în gardă pe Roşu, care pare că a scăpat echipa din mână. Sperăm să vedem cu totul altceva, adică o cu totul altă faţă a UTA-ei în deplasarea de sâmbătă, altfel ne “afumăm” de tot în cursa pentru Liga 1. Peste toate intervin şi problemele de lot, Copil fiind eliminat prosteşte după ultimul fluier al arbitrului în remiza cu Luceafărul, în vreme ce Manea e şi el suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. Deplasarea se face cu avionul, până la Bucureşti, vineri seara, iar de acolo delegaţia arădeană va fi preluată de un autocar, pentru drumul până în comuna ilfoveană. Cert e că o victorie a UTA-ei e obligatorie, mai ales că Braşovul stă în această etapă, iar Sepsi câştigă fără joc duelul cu Tărlungeniul. Trei puncte ar însemna enorm înaintea duelurilor de foc, poate decisive pentru promovare, cu Sepsi, acasă şi cu Juventus, în deplasare.

Liga a II-a, etapa a 28-a:
CS Mioveni – Chindia, vineri, ora 15 (tv)
Luceafărul – ASU Poli, sâmbătă, ora 11
Dacia Brăila – Foresta, sâmbătă, ora 11
CS Afumaţi – UTA, sâmbătă, ora 12 (tv)
Juventus – Călăraşi, sâmbătă, ora 12
Clinceni – Satu Mare, duminică, ora 11 (tv)
Sepsi – Unirea Tărlungeni 3-0 (f.j.)
Metalul Reşiţa – Rm.Vâlcea 3-0 (f.j.)
FC Braşov şi CS Baloteşti stau.

Clasament
1.Juventus 24 19 3 2 52-11 60
2.FC Braşov 25 14 7 4 42-23 49
3.Sepsi 24 14 6 4 41-22 48
4.UTA BD 24 14 4 6 43-25 46
5.Chindia 24 14 2 8 41-24 44
6.CS Mioveni 24 13 5 6 33-18 44
7.Satu Mare 24 12 5 7 35-26 41
8.Dacia Brăila 24 10 4 10 27-29 34
9.Foresta 24 10 3 11 39-40 33
10.Dun.Călăraşi 24 8 8 8 30-32 32
11.Luceafărul 25 9 4 12 29-27 31
12.CS Afumaţi 24 9 4 11 28-28 31
13.Clinceni 24 8 3 13 34-50 27
14.Poli Timiş. 23 6 6 11 30-39 24
15.CS Baloteşti 24 6 6 12 30-43 24
16.Rm.Vâlcea 24 4 6 14 16-40 18
17.Met.Reşiţa 24 4 1 19 22-56 13
18.Tărlungeni 24 2 5 17 15-51 9

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *