UTA, condamnată să părăsească Aradul! Vezi decizia conducerii

UTA, condamnată să părăsească Aradul! Vezi decizia conducerii

Clubul UTA Bătrâna Doamnă a emis, astăzi, un comunicat, în care se menţionează că echipa nu va mai disputa, în condiţiile terenului impracticabil de pe Motorul, nici un meci pe teren propriu la Arad! Pîncota, Şiria, Salonta sau chiar Oradea sunt variantele arădenilor.

Cum Berceniul s-a retras, azi, oficial din campionat şi ilfovenii nu vor mai veni la Arad în intermediara de la mijlocul săptămânii viitoare, în 2016 mai e vorba doar de meciul cu Foresta, care urmează să se dispute probabil în afara oraşului, o altă mare ruşine pentru administraţia locală, care datorită incompetenţei alungă UTA din oraş. În privinţa pachetelor achiziţionate de suporteri înaintea derby-ului cu Poli, biletele vor fi valabile şi pentru următoarele două meciuri de acasă, cu Foresta şi Metalul Reşiţa. Iată cum sună comunicatul:

“Toate bazele sportive pe care ne desfășurăm activitatea sunt închiriate de la Primărie. Având în vedere cele întâmplate în vară, la meciul cu Voluntari, și prognozele meteo de dinaintea meciului cu Timișoara, la inițiativa proprie, sprijiniți de mai mulți membri de la Suporter Club UTA și de domnul Ignat, de la Primărie, am încercat să evităm ca terenul de joc să fie înfundat.  Am dorit să nu repetăm situația de la meciul cu Voluntari. Am acoperit toată suprafața de joc cu folie, am chemat și elicopterul a doua zi pentru a usca terenul, însă ploaia nu s-a oprit. Terenul de la Sînnicolau a fost inundat și același lucru s-ar fi întâmplat și la Motorul dacă nu încercam protejarea. Lucrările efectuate la teren în săptămânile de dinaintea jocului cu Timișoara au fost o nereușită, ducând efectiv la mocirlirea terenului. Nu s-a putut juca într-adevăr așa cum Laurențiu și băieții au pregătit meciul.

Vă asigurăm că nu vom mai disputa niciun meci pe teren propriu în asemenea condiții. Dacă va fi nevoie, vom disputa unul sau două jocuri în altă localitate. Am studiat variantele Pîncota, Șiria, Salonta sau chiar Oradea. Suporterilor noștri li se va asigura transportul dus-întors gratuit.

Soluția pentru rezolvarea stării terenurilor aparține proprietarului bazelor sportive. L-am invitat astăzi, la conferința noastră de presă, și pe domnul Dugăeșescu Marin, dar a refuzat participarea.

Biletele vândute la pachetul UTA – Poli sunt valabile pentru următoarele două meciuri pe teren propriu. În funcție de decizia FRF în ceea ce privește posibila retragere a echipei ACS Berceni vom ști și programul calendaristic din perioada imediat următoare.”

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *