UTA a uitat să câştige acasă! Remiza neputinţei, cu Academica Clinceni

UTA a uitat să câştige acasă! Remiza neputinţei, cu Academica Clinceni

UTA nu a reuşit să obţină prima victorie acasă din Liga 1 nici în această seară, în ultimul meci al etapei a şasea. S-a terminat 0-0, rezultat echitabil la ce s-a jucat, adică aproape nimic. Prima repriză a fost foarte anostă şi plictisitoare, practic fără şut pe poartă şi ocazii de gol. UTA nu a mai putut interpreta partitura tactică din meciul cu Dinamo şi a fost nevoită să atace, fără însă a avea armele necesare. Cu o linie de mijloc lipsită de creativitate şi cu aceeaşi posesie lentă şi previzibilă, arădenii au măcinat în gol, doar câteva incursiuni ale juniorului şi singurului remarcat al UTA-ei, Denis Rusu, dezmorţind puţin partida. Buhăcianu a irosit o fază din care putea să obţină mai mult, în vreme ce Miculescu nu a cadrat bine cu capul, la o centrare în careu. Ilfovenii s-au mulţumit să se apere şi să închidă culoarele, strategie care le-a ieşit perfect în primele 45 de minute. Balint a schimbat la pauză, cu Ursu şi Morar, dar jocul a fost la fel de închis, încâlcit şi lipsit de spectaculozitate şi în debutul mitanului secund, prima ocazie apărând abia în minutul 59, când Hora, bine angajat, a şutat imprecis de la zece metri, pe direcţia lui Vîlceanu.

Joc încâlcit, rezultat pe măsură

Meciul avea să se încingă în minutul 65, când acelaşi Hora a reluat cu capul pe mijlocul porţii, pentru ca pe contraatac, Iacob să respingă greu şutul din 20 de metri al lui Petrescu. A fost însă un simplu foc de paie, pentru că până la final am mai consemnat acelaşi joc surd, de uzură, cu Morar şi Ursu irosind două lovituri libere din poziţii bune. UTA a scăpat şi de o fază complicată, la care putea fi penalizată cu un 11 metri, la un fault în careu comis de Benga. Clinceniul putea da lovitura pe final, dar s-a jucat cu două contraatacuri, iar fluierul final a consemnat o remiză a neputinţei, 0-0. UTA nu reuşeşte să câştige acasă nici din a treia încercare, deşi a întâlnit adversare accesibile şi ajunge deja la o serie incredibilă pe teren propriu, dacă punem la socoteală şi play-off-ul din Liga 2, de şase meciuri fără victorie, dintre care trei înfrângeri.

Victoria pe noul stadion se lasă aşteptată…

Practic, singura victorie acasă, în 2020, datează din 29 februarie, acel 3-0 cu Ripensia. Până una alta, UTA adună totuşi 7 puncte după şase etape, bilanţ cu care ocupă locul 12 în Liga 1. Clasamentul este însă foarte strâns şi orice victorie poate însemna un salt important. Doar că arădenii nu reuşesc să spargă gheaţa şi pe noul “Francisc Neuman”, deşi au fost susţinuţi şi în această seară de galerie, postată în spatele peluzei dinspre Areduri. În Liga 1 urmează o nouă pauză de două săptămâni, pricinuită de meciurile echipelor naţionale, timp suficient pentru UTA de a se regla mai bine.

 Formații:

UTA: Iacob – Tomozei, Da Silva, Benga, Roumpoulakou – Albu (85 Melinte), Roșu (80 C.Rus) – Miculescu (46 Ursu), Hora, D.Rusu – Buhăcianu (46 Morar). Antrenor: Laszlo Balint.

Clinceni: Vâlceanu – Pashov, Jutric, Patriche, Dobrescu – Cebotaru, Gardoș – Sandu, L. Dumitriu (46 Cristi Tănase), Cordea (65 Andronic) – Boiciuc (65 Achim). Antrenor: Ilie Poenaru.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *