UTA a terminat la egalitate partida cu Energeticianul

UTA a terminat la egalitate partida cu Energeticianul
0 comments, 26/04/2019, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Etapa a 32-a a Ligii 2 a programat astăzi, cu o zi mai devreme faţă de cum se desfăşoară în mod obişnuit meciurile din campionatul Ligii 2, majoritatea partidelor. Duminică, creştinii ortodocşi sărbătoresc Paştele, astfel că s-a dorit ca şi jucătorii să aibă liber în aceste zile.

UTA a obținut un punct pe terenul Eenergeticianului, echipă aflată la limita zonei de retrogradare, după o partidă cu patru goluri, scorul final fiind 2-2. Meciul a început în forță, iar în minutul 4, gazdele deschid scorul. Vlad Tudorache trage frumos, din voleu, aproape de vinclu porţii lui Orlic. Portarul UTA-ei era puţin ieşit şi mingea trimisă de la 20 de metri de mijlocaşul gazdelor intră în plasă. Acesta avea să fie și scorul pauzei.

În partea secundă, UTA a reușit să egaleze, ba chiar să treacă la conducerea partidei. În minutul 58, scorul avea să devină 1-1. Bodo Kanda trimite un şut-centrare din 15 metri lateral stânga, aproape de linia de fund, mingea prinde un efect senzaţional şi Axinte e învins la vinclu, la colţul scurt. În minutul 71, UTA trece în avantaj. Şeroni degajează balonul, Ciprian Rus preia şi înscrie cu o scăriţă de efect din 11 metri uşor lateral dreapta.

Din păcate, arădenii n-au reușit să aducă acasă toate cele trei puncte, fiind egalați în minutele de prelungire, după o lovitură liberă de la 23 de metri, executată de Alexandru Popescu.

Energeticianul: T. Axinte – Gunie, Misăraş, Guiti, Andr. Dragu – Cenaj, Cl. Petruş – Vl. Tudorache, C. Ionică (cpt.), Rob. Petre – Vl. Rusu
Rezerve: Vic. Buga – R. Enache, Al. Popescu, Maxin, Iovu, Cioiu, Al. Petruş
Antrenor: Viorel Tănase

UTA: Orlic – Ciucur, R. Iuga, Şeroni, I. Gavrilă – Hrezdac, I. Neagu – Cip. Rus (cpt.), Cr. Matei, Kanda – Dav. Popa
Rezerve: Rob. Bodea – Dam. Isac, Oroianu, Salka, Haloş
Antrenor secund: Cristian Păcurar

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *