„U” Cluj – UTA, duelul de tradiţie al optimilor din Cupa României! Meciuri pasionante, de-a lungul a 75 de ani

„U” Cluj – UTA, duelul de tradiţie al optimilor din Cupa României! Meciuri pasionante, de-a lungul a 75 de ani

În preziua meciului cu Universitatea Cluj, din optimile Cupei României la fotbal, un anunț bombă a venit dinspre conducerea clubului UTA. Antrenorul Laszlo Balint a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în urma unui test rapid antigen, alături de acesta fiind infectat și jucătorul Sorin Cristian Bustea. Dacă testele PCR vor confirma şi ele, în această seară, infectarea lui Balint cu Covid-19, UTA va fi condusă de pe margine la meciul cu “U” de „secundul” Alin Pânzaru. „Este o situație inedită, cel puțin pentru mine, aș fi preferat să nu fiu acum în fața dumneavoastră, dar situația o impune. Interesul și atenția ar trebui să fie ațintite asupra meciului din Cupă, actorii principali vor fi cei din teren, mai puțin noi, antrenorii, conducătorii. Vorbeam cu băieții și le spuneam că fotbal fără fotbaliști nu se poate, dar fără antrenori sau conducători s-a mai văzut”, au fost primele cuvinte ale lui Alin Pânzaru, la conferința de presă de astăzi, prilejuită de partida cu Universitatea Cluj. Antrenorul arădenilor crede că UTA pornește cu prima șansă și speră ca statistica și tradiția să-și spună cuvântul. „Îmi place să cred că pornim favoriți, tradiția și diferența o arată, sper ca și la ora jocului să fim echipa care să confirme statistica și să facem pasul mai departe. O să facem un mixt între jucătorii care au evoluat mai puțin și ceilalți titulari, deplasăm un lot echilibrat și sunt convins că cei care au jucat mai puțin sunt la nivelul celor care au evoluat mai multe minute în acest sezon. Așadar, nu cred că va exista diferență de valoare”, a mai spus Alin Pânzaru.

Balint, suspect de COVID! UTA ar putea fi condusă, pe Someş, de „secundul” Pânzaru

Tehnicianul UTA-ei a vorbit în termeni laudativi și despre divizionara secundă Universitatea Cluj. „Liga secundă nu a început, așa că și din punct de vedere al tonusului competițional ar trebui să fim avantajați. Clujenii au avut o perioadă de pregătire în cantonament, au ceva probleme de lot, dar și nouă ne lipsesc jucători. Am avut experiența la Brăila, orice echipă mai mică vrea să arate, în aceste partide că este măcar la același nivel cu echipele mai valoroase, dintr-un eșalon superior. Din punct de vedere al abordării, dar și al gazonului, deoarece sunt probleme și acolo, cumva valorile se vor egaliza. “U” Cluj e o echipă cu tradiție, va dori să facă un pas în față și cel mai la îndemână e Cupa României. E și primul lor joc oficial din acest an”, a încheiat Pânzaru. UTA speră să nu mai aibă emoţii cu Covid-19 până la startul meciului de la Cluj, pentru că alte cazuri şi o imposibilitate de a alinia o echipă la acest meci duce la pierderea lui cu 3-0, la “masa verde”! Comisia Centrală de Arbitri a decis ca meciul de mâine, de la ora 17.15, de pe „ClujArena” să fie condus de Iulian Călin (Pitești), el urmând să fie ajutat de asistenții Ionuț Bobe (Videle) și Mihăiță Necula (București). Ei vor fi supervizați de Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc).

Adi Petre: “Aradul este casa mea, am venit să ajut UTA”

Revenit la UTA, atacantul şi fostul golgheter al “Bătrânei Doamne” de acum câţiva ani, Adrian Petre încearcă să pună şi el umărul la menţinerea echipei în Liga 1 şi la un parcurs cât mai lung în Cupa României. Transferul său la Arad l-a luat cumva prin surprindere pe Laszlo Balint, care iată ratează şi prezentarea sa oficială, într-o conferinţă de presă: „Nu aș vrea să declar prea multe acum, la revenirea mea la UTA, dar vă asigur că am venit cu gândul să ajut echipa, e cel mai important pentru mine. Dar, implicit, mă ajut și pe mine. Important e că acum am sprijinul tuturor și asta m-a făcut să revin acasă. Am venit să-mi fac treaba, eu tot timpul voi reveni acasă, aici m-am născut, Aradul este casa mea și nu cred că important e cine pe cine ajută, ci interesul echipei, ea să fie cât mai sus. Știu că sunt eligibil pentru jucătorii sub vârstă, dar nu cred că se pune o astfel problemă la acest nivel. Important e să muncesc, de asta sunt aici, va juca cine e mai bine pregătit, cine consideră antrenorul că poate ajuta echipa în acel moment. Eu mă voi pregăti pentru a demonstra prin antrenamente că merit să joc, nu mă gândesc la alte lucruri. Doar munca mea din teren va spune dacă merit să joc sau nu”, a declarat Adrian Petre, care ar putea redebuta la UTA chiar în meciul de mâine, din Cupă.

“U” Cluj şi-a adus doi foşti mijlocaşi de la Poli Iaşi şi fundaş de la Petrolul

În ceea ce priveşte Universitatea Cluj, adversară arădenilor din optimile competiţiei “KO”, portarul Anca Trip este ultima achiziţie a iernii. La începutul stagiunii 2015-2016, portarul orădean semna cu UTA. Alături de “Bătrâna Doamnă” a ajuns până în play-off-ul pentru promovarea în prima ligă, dar FC Voluntari câştiga atunci în faţa arădenilor şi îşi menţinea poziţia în prima ligă. În această perioadă de transferuri, ”U” Cluj și-a mai adus doi mijlocași foști la Poli Iași, pe albanezo-grecul Donaldo Acka (23 de ani) și argentinianul Lucas Chacana (27 de ani), pe fundașul Andrei Răuţă (25 de ani), ultima dată la Petrolul și pe atacantul nigerian Derick Chuka Ogbu (30 de ani), ultima dată legitimat la Al Ittihad Al Iskandary (Egipt), în 2019. În schimb i-a pierdut pe experimentatul portar Cosmin Vîtcă, plecat în Liga 3, la Şelimbăr şi pe Gabi Tamaş, ajuns în Liga 1, la FC Voluntari. Suporterii lui “U” sunt nemulţumiţi de campania de transferuri şi în special de plecarea lui Tamaş, acuzându-i în acest sens pe cei din conducerea clubului şi pe antrenorul Costel Enache. “Studenţii” au dezamăgit până acum în amicalele iernii, unde au înfrângeri pe linie, 0-1 cu Rapid, reuşită semnată de ex-utistul Ursu şi încă două eşecuri cu echipe de Liga a III-a, 1-4 cu Steaua şi 1-2 cu CS Zalău!

Plecarea lui Tamaş şi eşecurile pe linie în amicale – nemulţumirile fanilor “şepcilor roşii”

“U” Cluj are însă palmares favorabil în recentele dueluri cu UTA, câştigând două din ultimele trei meciuri de campionat în Liga a II-a, 4-0 la Arad, în 2018 şi 3-0 la Cluj, un an mai târziu. Tot în 2019, în turul ediţiei de Liga a II-a în care UTA reuşea să promoveze în Liga 1 după 12 ani de absenţă, “U” şi UTA au încheiat la egalitate, scor 1-1, cu goluri semnate de Ursu, ajuns acum la Rapid şi de Dorin Goga, pe final de meci. Returul nu a mai avut loc, datorită declanşării pandemiei de coronavirus. Practic, UTA trebuia să joace chiar cu Universitatea în luna martie a anului trecut, dar fotbalul avea să se oprească pentru mult timp şi partida a fost reprogramată pentru…niciodată! Ulterior, FRF a schimbat sistemul competiţional, iar cele două echipe nu s-au mai înfruntat în 2020. Cea mai recentă, dacă se poate spune aşa, victorie arădeană în faţa clujenilor datează de acum şase ani, “roş-albii” impunându-se pe teren propriu în 2015 cu 1-0, printr-o reuşită semnată de Cipri Rus, posibil titular în partida de mâine. Cel mai recent succes arădean pe Someş datează din acelaşi an, 2015, când pe 5 septembrie arădenii câştigau cu 1-0, prin golul marcat de Alex Manea. Cele două formații s-au întâlnit pentru prima dată în sezonul 1946-1947 din Divizia A, primul campionat național organizat după Al Doilea Război Mondial. În dublă manșă, recent înființata I.T.A. la acea vreme câștiga în fața „studenților” cu 4-0 pe teren propriu și cu 5-3 la Cluj-Napoca. S-au scris 91 de capitole până acum în istoria înfruntărilor dintre FC Universitatea Cluj și UTA Arad și au fost marcate 256 de goluri. UTA are palmares favorabil, a câştigat de 41 de ori, ”U” de 34 de ori, iar de 16 ori s-a consemnat scor egal. Golaverajul le este uşor favorabil tot arădenilor, 129-127!

UTA are avantaj în duelurile “vintage” din Cupă, “U” în cele recente, din Liga 2

Altfel, ”U” Cluj va avea echipament ediție limitată la meciul de cupă cu UTA, unul ”vintage”, cu mesaje din Peluza Șepcile Roșii printre care: ”Cluj-Napoca suntem noi”, ”De su’ Feleac noi venim” sau ”Mamă, te iubesc, dar nu ca pe U”.. Tricourile vor fi date apoi suporterilor. În Cupa României, ”U” şi UTA s-au înfruntat de patru ori. Prima întâlnire din Cupă nu a fost una de bun augur pentru „studenți”, care erau eliminați în a doua fază a competiției, după un 2-3 în 1948. În 1950 și 1953 tot “Bătrâna Doamnă” a avut câștig de cauză. Clujul a triumfat o singură dată, în 1971. Pe 24 martie, ”U” se impunea cu 2-0 pe vechiul „Ion Moina” și trecea în faza sferturilor de finală. Acestea sunt principalele cifre ale unui duel istoric desfășurat pe parcursul a 75 de ani! Cu trecerea timpului, rivalitatea dintre ”U” și UTA a crescut pe toate fronturile. Un alt aspect interesant este că ambele formaţii sunt susţinte acum şi de agenţii de pariuri, arădenii de Efbet, iar clujenii de Superbet. Meciul dintre Universitatea Cluj-Napoca şi UTA se dispută miercuri, 10 februarie, ora 17:15, pe stadionul Cluj Arena şi contează pentru optimile de finală din Cupa României. Se joacă într-o singură manşă, eliminatorie, iar în caz de egalitate se trece la prelungiri şi dacă va fi nevoie, la executarea loviturilor de departajare. Partida va fi transmisă pe micul ecran, de Digi Sport, Telekom Sport şi Look Sport.

(foto facebook: UTA Arad, „U” Cluj, liga2prosport)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *