Ţucudean confirmă retragerea din fotbal: „Am luat deja decizia, pentru binele meu”

Ţucudean confirmă retragerea din fotbal: „Am luat deja decizia, pentru binele meu”

George Țucudean, ultima dată la CFR Cluj, a luat decizia să se retragă din cariera de fotbalist la numai 29 de ani. Fotbalistul arădean a confirmat informaţia pentru Antena Sport: „Ferească Dumnezeu, am fi putut vedea cazuri precum cel al lui Ekeng! Am luat decizia să mă retrag, pentru că nu se știe niciodată. Pentru binele meu, cel mai bine a fost să mă opresc”, a declarat Țucudean, care a suferit recent două operații la inimă. Acestea l-au ținut departe de teren şi l-au făcut să ia decizia de retragere. Ofertat în acest an de multe echipe, printre care şi Dinamo, fostul atacant al UTA-ei s-a gândit în primul rând la sănătate, urmând să se axeze în perioada următoare pe afacerile familiei.

Ţucudean are în palmares cinci titluri în Liga 1, trei alături de CFR Cluj şi câte unul cu Viitorul şi FCSB, două Cupe ale României, cu FCSB şi Dinamo, două Supercupe, cu CFR şi Dinamo şi o Cupă a Ligii, cu FCSB. S-a remarcat la UTA, de unde a fost transferat apoi la Dinamo, în cariera sa mai jucând pentru CFR Cluj, Viitorul, FCSB, ASA Târgu Mureş, Pandurii, Standard Liege şi Charlton.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *