Toată suflarea gimnasticii ritmice româneşti se adună la Arad

Toată suflarea gimnasticii ritmice româneşti se adună la Arad

 

În perioada 07 – 09 octombrie Sala Polivalentă Victoria din Arad va fi gazda finalei Campionatului Naţional de gimnastică ritmică.. Competiţia organizată de CSM Arad va fi onorată de peste 105 gimnaste reprezentând 13 cluburi din România. Aradul aliniază la start 11 sportive după cum urmează: categoria a III-a : Alexandra Bock, Mirian Aioanei, Vanessa Kling, Ana Maria Berar , categoria a II-a Alexandra Morar, Lorena Stog, Flavia Nicula, Adina Zoica, Damaris Pană, iar categoria senioare vor concura Diana Neag şi Ştefania Chiriac. Oraşul de pe Mureş a primit privilrgiul de a organiza acest eveniment pentru că CSM-ul arădean dispune, în premieră pentru ţara noastră, de un podium olimpic cu sol specific. „În cadrul competiţiei se va concura atât pe echipe cât şi la individual compus, categoria 10 – 11 ani va fi de departe cea mai spectaculoasă, nu mai puţin de 57 de gimnaste înscriindu-se la această categorie. Obiectivul sportivelor mele este cucerirea unei medalii pe echipe la juniori. Şanse la medalii au şi campioanele Ştefania Chiriac şi Diana Neag, cea din urmă debutând anul acesta la seniori. Cu siguranţă va fi un adevărat spectacol în polivalenta arădeană, aşteptăm toţi iubitorii acestei ramuri a gimnasticii să fie alături de noi şi să ne susţină” a declarat antrenoarea Daniela Chiriac. Alături de Clubul Sportiv Municipal Arad prin implicarea directă a preşedintelui Viorel Bitang şi a adjunctului Vasile Păltineanu, părtaşi în desfăşurarea evenimentului sunt Primăria Municipiului Arad, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad şi Federaţia Română de Gimnastică Ritmică.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *