Sportivii arădeni aşteaptă deschiderea bazelor. Poligonul de tir e una dintre ele

Sportivii arădeni aşteaptă deschiderea bazelor. Poligonul de tir e una dintre ele

După anunţul preşedintelui Klaus Iohannis, care a dat undă verde pregătirii sportivilor din data de 15 mai, bazele sportive arădene se pregătesc să îşi deschidă porţile, dar nu şi pentru amatori. Vor exista condiţii destul de stricte pentru ca pregătirea sportivilor să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii. Atât preşedintele COSR, ministrul Sportului cât şi specialiştii în sănătate au anunţat că toţi sportivii vor trebui testaţi de COVID-19 periodic înainte de intrarea în aceste baze sportive. De asemenea, vor trebui îndeplinite o serie de norme de igienă, în contextul unui protocol medical ce urmează să fie dat publicităţii cât de curând. Cu excepţia fotbalului, unde se fac eforturi mari şi există şi interes pe măsură, celelalte sporturi vor avea dificultăţi serioase pentru îndeplinirea acestui protocol, iar testarea va fi şi ea una problematică, mai ales că numărul sportivilor la nivelul unui judeţ este destul de mare.

Pistolarii CSM-ului, gata să revină la “trageri”

Poligonul de tir din Arad este una din aceste baze sportive aproape de redeschidere, iar antrenorul secţiei de tir de la CS Municipal, Gheorghe Pop, spune că este dispus să reînceapă antrenamentele specifice încă din 15 mai: “Aşa am înţeles, că putem să revenim la poligon din data de 15, dar va trebui să vedem cum ne organizăm şi ce condiţii trebuie îndeplinite. Sportivii se vor putea pregăti, eventual, la distanţe de doi metri între ei, nu cred că e nevoie de mască dacă vor fi testări. Capacitatea testării la nivel naţional este destul de redusă, va fi un procedeu complicat să testezi toţi sportivii din ţară zilnic sau periodic. Sportivii s-au antrenat fizic în această perioadă, în condiţiile posibilităţilor şi spaţiului de acasă, dar avem nevoie mare de pregătire specifică.”

Pregătesc sezonul de glonţ

Pistolarii CSM-ului se vor pregăti începând de la jumătatea acestei luni pentru sezonul de glonţ: “Sunt dispus să începem încă din prima zi. Dacă s-au anulat concursurile internaţionale de aer comprimat, unde puteau concura Haristiade şi Joldea, urmează să ne pregătim exclusiv pentru sezonul de glonţ, cu finala naţională programată undeva în toamnă. Probabil că Federaţia va comprima puţin şi sezonul intern şi vom avea mai puţine etape, dar urmează să vedem”, conchide Gheorghe Pop.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *