Sorin Trăistaru ia viteză în sezonul de supermoto

Sorin Trăistaru ia viteză în sezonul de supermoto

traistaru

Cei mai valoroşi piloţi din ţară şi din Europa îşi vor da întâlnire sâmbătă şi duminică pe circuitul Las Vegas din Arad, gazdă a primei etape din cadrul Campionatului Naţional de Supermoto, care se va desfăşura simultan cu rundele Campionatului European şi Campionatului Sud-Est European. Printre protagonişti se va număra şi campionul naţional “en-titre”, Sorin “Ariciu” Trăistaru, cu obiective importante în ciuda unui uşor accident suferit la antrenamente, când şi-a rupt degetul mic de la mâna dreaptă. Pilotul arădean, legitimat la Aricisupermoto, conduce acelaşi motor KTM 450, iar în acest an vrea să îşi păstreze titlul naţional, care îi aparţine de doi ani încoace. „Doresc să îmi menţin titlul de campion naţional şi sper la o clasare cât mai fruntaşă în celelalte campionate, mai ales că voi avea ca adversari piloţi cu renume ca Angel Karanyotov ori Ata Nurcan” , spune Sorin “Ariciu” Trăistaru. Prima zi, cea de sâmbătă, va debuta cu începere de la ora 12 şi este rezervată antrenamentelor libere şi sesiunilor de calificări, iar duminică, de la ora 9, se va da startul cursei. Intrarea este liberă, astfel că iubitorii sporturilor cu motor sunt aşteptaţi în număr cât mai mare.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *