Şoimii Pîncota câştigă la Caransebeş şi luptă pentru play-off

Şoimii Pîncota câştigă la Caransebeş şi luptă pentru play-off

Şoimii Pîncota şi-a mai adăugat în clasament încă trei puncte preţioase, iar speranţele echipei din Podgorie de a prinde play-off-ul sunt tot mai îndreptăţite. Meciul de la Caransebeş, împotriva suferindei echipe locale, s-a dovedit mult mai greu decât se anticipa, „şoimii” obţinând victoria abia pe final. Gazdele chiar au condus cu 1-0 din minutul 48, după reuşita lui Suru, din lovitură liberă de la 20 de metri. Ionuţ Popa nu a mai avut apoi ce pierde, l-a aruncat în atac şi pe Alin Mihai, schimbare care avea să se dovedească câştigătoare. Mai întâi, Issa a egalat în minutul 73, cu o o lovitură de cap din zece metri, în urma unui corner executat de pe partea dreaptă de Dragalina.

Scorul final, 2-1 pentru Pîncota, avea să fie stabilit în minutul 87 de Alin Mihai, care a reluat din opt metri, la colţul scurt, centarea activului Pirtea. Victorie obţinută in extremis de Pîncota, care adună şapte puncte în trei meciuri, bilanţ care o îndreptăţeşte să spere la o clasare chiar în primele şase locuri la finele sezonului regulat. Ionuţ Popa a început meciul de astăzi în formula: Irimia – Dan, Tarore, Dubeștean, Siminic – Danci – Leucuța (89 Oprea), Issa, Fuchs (58 Mihai), Pirtea – Dragalina. De la ora 14 se dispută pe stadionul Motorul din Aradul Nou alt meci al etapei a 17-a din B2, cel dintre UTA BD şi Olimpia Satu Mare.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *