Sezon ca şi încheiat pentru arădeanul Dennis Man, în Serie A!

Sezon ca şi încheiat pentru arădeanul Dennis Man, în Serie A!

Accidentat, Dennis Man nu va mai evolua în acest sezon pentru echipa sa de club, Parma, dupa ce s-a stabilit afecţiunea de care suferă, conform news.ro. „Dennis Man a fost supus testelor medicale care au dezvăluit o leziune musculară de grad înalt la coapsa stangă. Jucătorul a început deja terapiile adecvate„, a anunţat Parma, într-un comunicat. Potrivit presei italiene, pe baza acestui diagnostic, există un risc serios ca sezonul să se fi încheiat deja pentru fotbalistul arădean, deoarece timpul de recuperare este estimat undeva la peste trei săptămâni. Man s-a accidentat în meciul pierdut de Parma, sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-4, în faţa lui Crotone, în etapa a 33-a a campionatului Italiei.

El a ieşit de pe teren în minutul 20. Man a marcat două goluri pentru Parma în cele 14 meciuri în care a evoluat, iar echipa lui este ca şi retrogradată în Serie B. Parma este penultima în prima ligă, pe locul 19, cu doar 20 de puncte, la nu mai puţin de 11 puncte de salvare, iar în cel mult două etape poate retrograda matematic! Rămâne de văzut care va fi situaţia lui Man în continuare, în condiţiile în care se află sub contract cu clubul emilian.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *