Sebişul şi Cermeiul sunt condamnate să câştige în C4

Sebişul şi Cermeiul sunt condamnate să câştige în C4

Naţional Sebiş şi Lunca Teuz Cermei sunt implicate, pe acest final de sezon, în lupta de la cei doi poli ai clasamentului.

Trupa lui Călin Cojocaru păstrează, încă, şanse teoretice la promovare, deşi calculelele sunt complicate (n.n. se speră într-o depunctare a liderului Şirineasa), dar cert e că doar cu o victorie, în meciul de mâine, rămâne ancorată în cursa pentru primul loc. Sebişenii nu vor avea o misiune prea uşoară în compania ambiţioasei formaţii din Filiaşi, una din revelaţiile campionatului.

Cermeiul parcurge un retur de coşmar, riscând chiar să retrogradeze. Pentru a evita acest lucru, „alb-roşii” au nevoie de trei puncte din meciul cu Deva, pentru a sta fără emoţii în ultima etapă. Singura echipă arădeană liniştită pe acest final de campionat e Şoimii Lipova, aflată la mijlocul clasamentului. Gruparea de pe Mureş are deplasare accesibilă, în fieful ultimei clasate.

Liga a III-a, seria 4, etapa a 29-a:

Sebiş – Filiaşi, vineri, ora 18

Hermannstadt 2 – Băleşti, vineri, ora 18

CNP Timişoara – Giarmata, vineri, ora 18

Becicherecu Mic – Lipova, vineri, ora 18

LT Cermei – Cetate Deva, sâmbătă, ora 18

Lugoj – Şirineasa, sâmbătă, ora 18

Reşiţa – Ghiroda, sâmbătă, ora 18

Craiova 2 stă.

Clasament

1.ACS Şirineasa 26 20 6 0 70-14 66

2.Naţional Sebiş 26 17 5 4 70-24 56

3.CSM Lugoj 26 17 5 4 62-30 56

4.Şcolar Reşiţa 26 16 7 3 62-18 55

5.CSU 2 Craiova 27 14 3 10 58-36 45

6.ACSO Filiaşi 26 9 10 7 38-29 37

7.Şoimii Lipova 26 9 7 10 38-40 34

8.ACS Ghiroda 27 9 5 13 42-44 32

9.Cetate Deva 26 8 7 11 46-38 31

10.LT Cermei 26 8 6 12 47-53 30

11.Hermannstadt 2 26 8 6 12 40-60 30

12.Giarmata 26 8 5 13 46-56 29

13.CNP Timişoara 26 9 2 15 30-56 29

14.Inter Băleşti 26 4 4 18 21-55 16

15.Becicherecu Mic 26 0 2 24 7-124 2

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *