Sebişul, la ultimul examen greu în drumul spre promovare

Sebişul, la ultimul examen greu în drumul spre promovare
0 comments, 20/04/2017, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

Revenită pe primul loc în seria a IV-a a eşalonului terţ, Naţional Sebiş nu vrea să mai cedeze poziţia de lider până la finalul campionatului. Pentru asta are nevoie de un rezultat pozitiv în derby-ul de sâmbătă, cu Industria Galda, un ultim hop dificil spre Liga a II-a. Se anunţă un derby de “care pe care”, gazdele – deşi cu probleme financiare dar şi de lot, sunt neînvinse în retur – având ambiţia de a demonstra că performanţă se poate face şi în condiţii improprii. Cu gândul şi la cele trei puncte care probabil vor veni în urma câştigării litigiului cu Ighiu, sebişenii au depăşit momentul greu şi sunt decişi ca în ultimele şase etape să aibă parcursul perfect. Etapa se anunţă esenţială în lupta la promovare, cu încă două meciuri foarte interesante, cu implicaţii la vârf.
Cermeiul vrea să răpună Ripensia
Unul dintre ele se joacă vineri, între Cetate Deva, unde antrenor a fost instalat Ousmane Ndoye şi Şcolar Reşiţa, sprijinită în drumul spre eşalonul secund de Dorinel Munteanu. Apoi, sâmbătă, Cermeiul va încerca să depăşească pasa proastă chiar în faţa Ripensiei, timişenii fiind conştienţi că un pas greşit pe terenul Gloriei ar fi fatal în lupta pentru promovare. A treia reprezentantă a judeţului nostru în “C4”, UTA III, are meci la Giarmata, într-un adevărat duel al supravieţuirii, din care puştii “roş-albi” speră să iasă câştigători.

Liga a III-a, seria 4, etapa 21:
Poli II – Pandurii II, vineri, ora 17
Becicherecu Mic – Ighiu, vineri, ora 17
Alba Iulia – Lugoj, vineri, ora 17
Deva – Reșița, vineri, ora 17
Giarmata – UTA II, vineri, ora 17
Cermei – Ripensia, sâmbătă, ora 17
Galda – Sebiş, sâmbătă, ora 17

Clasament
1.Naţional Sebiş 20 13 1 6 39-24 40
2.Şcolar Reşiţa 20 12 3 5 35-16 39
3.Industria Galda 20 11 6 3 34-18 39
4.Ripensia Timişoara 20 10 7 3 40-24 37
5.Cetate Deva 20 11 1 8 33-32 34
6.CSM Lugoj 20 9 6 5 25-23 33
7.Performanţa Ighiu 20 7 7 6 31-28 28
8.Poli II Timişoara 20 7 3 10 29-39 24
9.Pandurii II Tg.Jiu 20 7 2 11 26-27 23
10.Gloria Cermei 20 5 6 9 20-25 21
11.Unirea Alba Iulia 20 5 5 10 21-26 20
12.Giarmata 20 5 5 10 23-36 20
13.Becicherecu Mic 20 5 2 13 19-42 17
14.UTA II BD 20 4 4 12 15-30 16

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *