Se ştie programul primei etape din play-off! UTA – Petrolul se joacă sâmbătă, 4 iulie

Se ştie programul primei etape din play-off! UTA – Petrolul se joacă sâmbătă, 4 iulie

Federația Română de Fotbal şi televiziunile de sport au stabilit programul primei etape din cadrul play-off-ului Ligii a 2-a la fotbal. Runda inaugurală debutează vineri, 3 iulie și se încheie marți, 7 iulie, cu UTA jucând pe 4 iulie. Așadar, „Bătrâna Doamnă” o găzduiește pe Petrolul sâmbătă, 4 iulie, de ora 17. Play-off-ul va fi deschis însă de Turris și Campionii FC Argeș, echipe ce se vor înfrunta vineri, 3 iulie, de la ora 17, la Turnu Măgurele.  Prima etapă a play-off-ului se va încheia tocmai marți, 7 iulie, începând cu ora 20, cu partida dintre actualul vicelider, CS Mioveni și Rapid Bucureşti.

În condiţiile numărului în creştere de infectări cu noul coronavirus din ţara noastră, este puţin probabil ca autorităţile să permită accesul spectatrilor pe stadioane, chiar şi în limitele acelui procent de 10%. Astfel, sunt şanse tot mai mari ca meciurile să se dispute cu porțile închise pentru spectatori. În schimb, fanii le vor putea ţine pumnii strânşi favoriţilor din faţa micilor ecrane, duelurile pentru sprintul spre Liga 1 urmând să fie transmise de Digi Sport, Telekom Sport și Look TV.

Record de încasări?! Bilete virtuale pe „Motorul”

Vă reamintim că play-off-ul începe – dacă TAS nu îi dă dreptate UTA-ei în procesul cu FRF (n.n. caz în care avansul UTA-ei faţă de urmăritoare s-ar mări considerabil, la 11, 12 şi 13 puncte) – de la următorul clasament: 1.UTA 25, 2.Mioveni 20, 3.Turris 20, 4.FC Argeş 19, 5.Petrolul 19, 6.Rapid 19. Trei formaţii pornesc însă cu un uşor dezavantaj: Mioveni, Turris şi Rapid au beneficiat de rotunjirea punctajului, după înjumătăţire.

Altfel, oficialii UTA-ei vor vinde, totuşi, bilete pentru meciul cu Petrolul! Doar că ele vor fi…virtuale, într-o arenă tot virtuală, fără limită de locuri. Preţul unitar va fi de 10 lei. Așadar, sunt șanse bune să asistăm la un record de încasări pentru un meci pe teren propriu al UTA-ei din acest sezon.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *