Se întârzie decizia pentru Liga a II-a. UTA aşteaptă, încă, verdictul

Se întârzie decizia pentru Liga a II-a. UTA aşteaptă, încă, verdictul

FRF a intrat în direct, apoi, cu reprezentanții cluburilor din Liga 2. Discuțiile au durat circa trei ore, între 14:00 și 17:00, cu cei care în ultimele zile au avut obiectivul de a completa chestionarul primit pentru a-și spune punctul de vedere despre cum ar vrea încheierea acestui sezon suspendat din cauza pandemiei de coronavirus și ce intenții au pentru ediția umătoare. Reprezentanții cluburilor au luat, pe rând, cuvântul, iar majoritatea a susținut că, în condițiile anunțate zilele trecute, prin acel protocol emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului, nu pot să le îndeplinească, deci nici să înceapă antrenamentele și, mai apoi, să joace. ”Vrem să jucăm, dar nu putem în conjunctura actuală”, a sunat mesajul acestora.

Interesant este că dintre echipele care sunt în fruntea clasamentului, cu șanse la promovare, între primele șapte, CS Mioveni (locul 2) a fost singura care a cerut ”înghețarea” actualului sezon. În mod public, suspendarea definitivă a cerut și ASU Poli, Ripensia sau Pandurii, în timp ce în videoconferință s-au exprimat pentru această variantă și ”U” Cluj, Farul, SCM Gloria Buzău, Viitorul Pandurii, adică toate echipele care nu mai au motive reale să joace.

Singurele cluburi care s-au exprimat clar și au transmis că vor ca Liga 2 să continue, chiar cu disputatea tuturor etapelor, au fost echipele UTA, Petrolul, Turris și Rapid.

FRF vrea continuarea Ligii a II-a şi promite relaxarea protocolului

Federația a militat pentru continuarea competiției și a promis încercarea relaxării protocolului. S-a decis să se aștepte noul set de reguli dinspre Ministerul Sănătății, respectiv Tineretului și Sportului pentru a se vedea, apoi, în ce fel se pot relua antrenamentele și competiția. Dacă se va continua, în mod clar se va merge pe formatul play-off / play-out, nu pe desfășurarea celor 14 etape rămase din retur.

Nu s-a discutat nimic despre modul de departajare a echipelor pentru participarea în play-off / play-out, dacă se scad sau nu punctele obținute la ”masa verde”, în retur, de cele cinci echipe cu Sportul Snagov, sau despre un sistem de joc, ci doar dacă se va putea sau nu juca. Totodată, nu s-au avansat date de reluare a antrenamentelor sau meciurilor oficiale.

Calcule complicate şi la retrogradare: posibile baraje în caz de „îngheţare”

Atât în ”Propunere încheiere sezon competițional 2019/2020”, cât și în ”Propunere structură sezon competițional 2020/2021”, echipelor din Liga 3 li s-a prezentat un plan în care din Liga 2 ar pica trei echipe în această vară, adică locurile rămase retrogradabile după ce Daco-Getica București s-a retras, iar Sportul Snagov a fost exclusă.

În aceste condiții, locurile 16, 17 și 18 din Liga 2 vor rămâne retrogradabile, conform planurilor făcute de FRF. În acest moment, după 24 de etape disputate înainte de suspendarea sezonului din cauza pandemiei de COVID-19, pe aceste poziții se află Concordia Chiajna, FK Csikszereda și Pandurii Târgu Jiu.

În cazul în care se decide ”înghețarea” sezonului de Liga 2, variantă dorită de majoritatea cluburilor, nu se știe sigur dacă cele trei echipe enumerate mai sus sunt în pericol de retrogradare sau FRF va decide altă modalitate, precum meciuri de baraj pentru determinarea acestor formații care pică în Liga 3, având în vedere că CSM Reșița e la egalitate cu Concordia.

liga2prosport.ro

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *