Se încinge nisipul la Arad! Ştefan Gog şi CS Fan anunţă două turnee în această vară

Se încinge nisipul la Arad! Ştefan Gog şi CS Fan anunţă două turnee în această vară

Voleiul de plajă se pregăteşte să revină în forţă, după ce anul trecut a luat o pauză forţată, ca urmare a pandemiei de coronavirus. Sezonul 2021 se dorește a fi unul de revenire la normalitate, cu Aradul în prim-plan din punct de vedere organizatoric. Neobositul Ștefan Gog, președinte CS Fan Arad, club care de la înfiinţarea sa, în 2013, a legat un şir neîntrerupt de medalii la nivel de seniori, anunţă că va organiza în 2021 două turnee importante. Mai întâi, la mijlocul lunii iunie va avea loc o competiție cu caracter internațional, iar între 27 iulie şi 1 august se va desfășura o etapă din cadrul Campionatului Național de seniori – Fan Tour Open, ultima înainte de turneul final al Campionatului Naţional și Cupa României, programate în luna august, la Mamaia. Ştefan Gog speră să fie sprijinit de autorităţile locale şi de sponsori, în demersul său de a ţine steagul său pentru voleiul de plajă arădean.

Aradul a fost şi vrea să rămână în top la acest sport

Competițiile de la Arad se vor juca pe cele două terenuri din cadrul Fan Volley Beach Arena – Baza DJTS Arad („Abel”). CS Fan Arad are în 2019 bronzul la nivel de seniori, urcând pe podium pentru al șaptelea an consecutiv! Medaliaţii clubului de pe Mureş au fost, acum doi ani, Cătălin Lelea şi Lucian Bădiceanu. Un alt club arădean, ProVolei, a dat echipa vicecampioană naţională la seniori în 2019, formată din Sergiu Gligor şi Andrei Crişan.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *