S-a întors Bătrâna Doamnă! UTA – Chindia Târgovişte 2-1

S-a întors Bătrâna Doamnă! UTA – Chindia Târgovişte 2-1
0 comments, 03/12/2017, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Într-un decor hibernal, cu ninsoare viscolită şi un teren acoperit de zăpadă, UTA şi Chindia şi-au dat întâlnire astăzi, în ultimul meci din acest an pe stadionul “Otto Greffner” din Şiria. O confruntare în care ambele echipe aveau mare nevoie de cele trei puncte: “roş-albii” pentru a evada din zona periculoasă a clasamentului, iar târgoviştenii – pe locul 3 în clasament – pentru a se poziţiona mai bine în lupta pentru promovare. Cu absenţe importante în compartimentul defensiv, Todea a găsit până la urmă formula potrivită, iar atitudinea şi determinarea jucătorilor a fost cu totul alta faţă de majoritatea confruntărilor din turul de campionat. Susţinută frenetic de o galerie care a cântat tot meciul, UTA a făcut o primă repriză foarte bună, amintindu-ne de iernile de altădată. Păcurar o irosit o primă mare şansă în minutul 7, şutând peste poartă de la doar câţiva metri, pentru ca peste un minut centralul partidei să îi refuze UTA-ei un penalty, la un contact în careu între Florea şi Popescu.
Altă determinare, alt rezultat
Insistenţele arădenilor au fost răsplătite în cele din urmă în minutul 14, când Ispas şi-a introdus mingea în poartă, după o recentrare cu capul, în 6 metri, a lui Hlistei. Dispuşi la efort maxim, “roş-albii” au închis culoarele spre propria poartă, astfel că cei de la Chindia nu şi-au creat până la pauză vreo ocazie mare. UTA a început bine şi mitanul secund, dar a primit gol după exact o oră de joc, atunci când Svedkauskas a scăpat pe sub el mingea expediată din lovitură liberă de Honciu. UTA nu a acuzat momentul şi a revenit în atac, reuşind în minutul 66 golul ce avea să se dovedească decisiv: Daniel Florea a marcat din unghi, cu un şut din careu, la colţul scurt, care l-a păcălit pe Popescu.
Daniel Florea, din nou decisiv
Până la final s-a jucat pe angajament, dar fără mari ocazii, echipa arădeană gestionând excelent avantajul minim. Victorie cadou pentru suporteri, în special pentru cei 200 care au îndurat frigul şi ninsoarea, pentru a fi alături de favoriţi la ultimul meci acasă, în 2017. La fel ca în vară, UTA bate Chindia şi începe bine returul Ligii a II-a, oferindu-ne destule motive pentru a spera la o primăvară cu rezultate pozitive. Cristian Todea a început meciul de astăzi în formula: Svedkauskas – Polgar, Scutaru, Filaret, Dinculescu – Păcurar (87 Prună), Tănase, Jorza, Hlistei (90+2 Asani) – Florea, Curtuiuş.

Foto: Media Design (uta-arad.ro)

Tags:
UTA

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *