Rugbiştii de la CSU Arad se pregătesc în formulă completă

Rugbiştii de la CSU Arad se pregătesc în formulă completă
0 comments, 27/01/2014, by , in Rugby, Ultimele stiri

CS Universitatea Aurel Vlaicu a parcurs deja o săptămână de pregătire, „studenţii” revenind în sala de forţă, unde îşi încarcă bateriile pentru primăvară. Reunirea nu a adus multe noutăţi în tabăra grupării universitare, care se bazează până acum pe acelaşi lot din sezonul trecut: La pregătiri au venit toţi băieţii, plus încă 2-3 de pe plan local, dar şi un rugbist de linia a III-a din Tecuci, care anul trecut a jucat la Bârlad. Ne-am pregătit până acum în sală, iar din această săptămână vom începe şi alergările, este o perioadă numai bună pentru acumulările fizice. Pe teren vom ieşi undeva la începutul lunii martie, când vremea ne va permite”, ne-a declarat antrenorul CSU Arad, Marian Grindei. Nu există încă noutăţi certe în privinţa perspectivelor, dar clubul universitar are stabilitate şi condiţii pentru Divizia Naţională:

Sistemul competiţional se decide în februarie

Din punct de vedere financiar, avem promisiuni că va fi mai bine ca anul trecut. Cât priveşte sistemul competiţional, pe 12 februarie va fi o şedinţă la federaţie cu toţi managerii din Divizia Naţională. Rămâne să vedem ce echipe înlocuiesc Iaşiul şi Buzăul, care au promovat, am înţeles că Braşovul şi poate Sibiul intenţionează să evolueze în liga a doua”, mai spune Marian Grindei. Chiar dacă nu este prezentă în Superligă, CSU Arad continuă să fie sursă pentru loturile naţionale: Sebastian Ţepurică este în pregătire cu lotul naţional de rugby în 7, iar Alexandru Lionte va pleca în 7 februarie la lotul naţional sub 19 ani.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *