În reconstrucţie, Victoria Felnac a fost taxată la vamă

În reconstrucţie, Victoria Felnac a fost taxată la vamă

Victoria Felnac a suferit schimbări importante la nivel de lot în această vară, marşându-se în continuare pe ideea tinereţii şi reîmprospătării lotului cu sânge proaspăt. Practic, Cuedan şi-a pierdut piesele grele, precum Paşcalău, Dubeştean, Băd, Butura, Borteş sau Popa, iar din vechea gardă au mai rămas doar 4-5 jucători. Şi asta se simte încă din debutul noii stagiuni de Liga a IV-a. În prima etapă a campionatului, “VI-FE” a suferit sâmbătă, la vamă, în faţa nou promovatei din Nădlac, echipă care se anunţă a fi una din surprizele plăcute. Gazdele nu au fost impresionate de faptul că Felnacul a încheiat sezonul trecut pe locul 6 şi au evoluat fără trac, punând presiune pe adversari încă din startul meciului. Iar Felnacul a făcut destule erori în apărare, taxate rapid şi la timp de “vameşi”.
Nădlacul, debut excelent în campionat
Gyebnar a deschis scorul cu o execuție frumoasă, de la aproximativ 20 de metri, iar Mocriș a majorat diferența, după ce a profitat de o nesincronizare a defensivei „alb-roșilor”. La pauză a fost 2-0 şi nici la revenirea de la cabine lucrurile nu au stat mai bine pentru formaţia pregătită de Dan Cuedan. Dan Puie a fost pe fază la respingerea lui Matenț şi a făcut 3-0. De abia la acest scor s-a trezit și “VI-FE”, iar Cristi Gabor a reușit „dubla” pe final. Mai întâi, în minutul 78, a înscris simplu, după pasa lui Felnacichi, iar apoi, în minutul 83, a reluat imparabil, din voleu, mingea centrată de Moisă. Între reuşitele Felnacului a mai venit însă şi golul patru al gazdelor, Ţugulescu marcând în proprie poartă în minutul 80.
Rememorarea momentelor frumoase
S-a terminat 4-2 pentru Victoria Nădlac, iar Cuedan pierde în faţa fostei echipe, cu care a scris istorie acum ceva timp, promovând-o în Liga a III-a: “M-am simţit foarte bine la Nădlac, până a început meciul. Am rememorat cu prietenii de la vamă momentele frumoase de acum 10 ani, dar apoi m-am trezit rapid la realitate”, spune antrenorul Victoriei Felnac. Cât despre meciul de la Nădlac, Cuedan anunţă că echipa sa, practic reconstruită din temelii în vară, trebuie să lase capul jos şi să muncească:
Cuedan: “Să punem capul în pământ”
“Mă bucur că după atâta timp, orașul Nădlac și-a făcut o echipă bună de județ. Îi felicit pentru victorie. La felul cum s-au prezentat cu noi, nu cred că vor avea probleme să rămână în Liga IV-a. În schimb, e clar că noi nu vom mai avea parcursul de sezonul trecut. Suntem o cu totul altă echipă şi doar munca și antrenamentele ne pot aduce rezultate bune, trebuie să punem capul în pământ. Am făcut prea multe greșeli colective în apărare pentru a emite pretenții în fața unei formații ce a știut foarte bine ce vrea.”
Formații:
Nădlac: Dulhaz – Taloș, Luculescu (68 Bălaș), Ad.Moț, Gabor – Gyebnar, Aldea (74 Grasa), R.Lakatos jr. – P.Mocriș (71 Sinkovitz), Puie, P.Vlad
Felnac: Matenț – Stanciu, Țugulescu, Brozbic, Moisă – Adam (58 Felnacichi), Morariu – Dachin, Ghiță, P.Bogdan (63 Vulpoi) – C. Gabor.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *