Rapid şi Petrolul caută soluţii disperate pentru a promova: propun un nou sistem de baraj!

Rapid şi Petrolul caută soluţii disperate pentru a promova: propun un nou sistem de baraj!

Avantajate cu înjumătăţirea punctelor din play-off-ul Ligii a II-a, Rapid și Petrolul profită de haosul creat de FRF şi LPF, indecise asupra numărului de echipe din Liga 1, în sezonul viitor. Astfel, conducerile celor două cluburi speră ca salvarea să vină iarăşi de la forurile naţionale, că doar în fotbalul românesc este posibil orice. Cum Petrolul a ratat orice şansă teoretică de a mai prinde măcar barajul, iar Rapid are şanse reduse de a promova, oficialii celor două echipe de tradiţie se agaţă de orice speranţă sau zvon. Într-adevăr, propunerea lui Burleanu, cu 16 echipe în Liga 1 din sezonul viitor, avantajează codaşele din primă ligă din această stagiune, atâta timp cât nu va mai retrograda nimeni direct, doar ultima clasată urmând a juca baraj cu locul trei din Liga 2. Odată lansat acest scenariu, Rapid şi Petrolul abia au aşteptat să vină cu o contra-propunere, care să le bage şi pe ele din nou în jocul promovării!

Solicitarea celor două cluburi, doar în cazul sistemului cu 16 echipe

Până la întocmirea unei cereri scrise către FRF a mai fost doar un pas, solicitându-se schimbarea sistemului de promovare. Cele două cluburi propun acum ca ultimele trei clasate din Liga 1 să joace un baraj cu locurile 3, 4 și 5 din Liga 2. Practic, Rapid și Petrolul vor ca ultimele clasate din Liga 1 să nu fie scăpate de retrogradare fără să joace un meci decisiv. Pe lângă barajul tradițional dintre locul 3 din Liga 2 și locul 12 din Liga 1, cele două formații vor să mai existe încă două jocuri de baraj, între locul 4 din Liga 2 și locul 13 din Liga 2, respectiv între locul 5 din Liga 2 și locul 14 din Liga 1.

Locurile 4 şi 5 din Liga a II-a ar urma să dea şi ele baraj

Petrolul nu mai are nicio șansă de a obține promovarea sau locul de baraj în acest sistem, dar dacă FRF acceptă propunerea în Comitetul Executiv de luni, iar Petrolul învinge duminică la Mioveni, „lupii” ar putea să revină în lupta pentru promovare. Am făcut acest demers pentru că am citit în presă și am auzit multe zvonuri cum că în Liga 1 ar putea rămâne 16 echipe, dar ca ultimul loc din Liga 1 să joace baraj cu locul 3 din Liga 2. Ceea ce nouă nu ni se pare corect, ar însemna favorizarea echipelor din Liga 1. Campionatul s-ar termina și două echipe n-ar retrograda.

„Am vorbit şi cu cei de la UTA, sunt de acord”

Dacă se va lua această decizie de a se merge la 16 echipe, noi propunem ca locurile 4 și 5 din Liga 2 să meargă și ele la baraj cu locurile 12 și 13 din Liga 1. Așa ni se pare echidistant. Am vorbit şi cu cei de la FC Argeş şi UTA, sunt şi ei de acord. Cele care ar fi trebuit să retrogradeze din Liga 1 ar mai avea o șansă, să joace un meci de baraj, iar echipele din Liga 2 ar fi și ele avantajate într-un fel. Dacă va rămâne formatul care este în momentul de față, nu avem ce să obiectăm„, a spus Victor Anglescu, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *