Rapid continuă să o enerveze pe UTA, iar FRF nu vrea să anunţe decizia pentru Liga 2

Rapid continuă să o enerveze pe UTA, iar FRF nu vrea să anunţe decizia pentru Liga 2

Antrenorul liderului Ligii a II-a, Laszlo Balint, a rămas stupefiat de cerința celor de la Rapid, calificând-o drept ”furt calificat!” Apoi, utistul i-a provocat pe cei care vor o astfel de variantă de continuare a sezonului -play-off cu înjumătăţirea punctelor – să răspundă public cu demnitate, curaj și argumente la două întrebări. Tehnicianul arădenilor a fost enervat în special de declaraţia făcută luni, la TelekomSport, de preşedintele clubului Rapid, Ovidiu Burcă.

”Pentru a exista echitate, trebuie înjumătăţite punctele. Da, poate că UTA se poate considera nedreptăţită, dar aşa şi celelalte echipe se pot arăta nemulţumite. Mereu unii vor fi nemulţumiţi, asta e clar. Play-off cu înjumătăţire de puncte este cea mai bună soluţie, dar nu numai pentru noi, că suntem implicaţi, ci şi pentru toţi cei care sunt de la locul 2 până la locul 8”, e declarația lui Burcă.

Apoi, Balint a avut, pe blog, un atac furibund la adresa echipelor care solicită un astfel de sistem, care ar fi în contradicţie cu regulamentul şi meritul sportiv. După 24 de etape desfășurate în Liga 2, UTA este liderul solitar al clasamentului, cu 50 de puncte, în vreme ce Rapid ocupă abia poziția a şasea, cu 37 de puncte. FRF nu vrea, pur şi simplu, să anunţe încă varianta de continuare a Ligii a II-a, singurul eşalon fotbalistic care nu ştie încă pe ce cale o va apuca!

Cu mai puţin de 48 de ore până în 15 mai, dată când echipele ar trebui să intre deja pe stadioane, Burleanu şi acoliţii săi încurcă foarte mult planurile divizionarelor secunde. Pentru a reîncepe pregătirea este nevoie de timp şi organizare: rechemarea jucătorilor, unii dintre ei străini, testarea lor şi apoi închirierea de hoteluri, în cazul cantonamentelor.

Cu mai puţin de o lună până la planul de reluare al campionatului (12 iunie), orice zi pierdută de antrenamente poate atârna foarte greu. Iar asta în timp ce unii, precum Rapid, au furat startul pregătirilor. Dar, precum spunea Gyuszi Balint, în România există mereu un dar… (foto: frf.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *