Pro Volei se înscrie în Divizia A1: “Nu putem rata o astfel de şansă”!

Pro Volei se înscrie în Divizia A1: “Nu putem rata o astfel de şansă”!

Declarată promovată de Federaţie, ca urmare a “îngheţării” sezonului din ligă secundă, Pro Volei Arad nu vrea să rateze şansa unică de a reveni în elita naţională a voleiului de sală masculin românesc după aproape jumătate de secol! Aşadar, deşi nu dispune încă de un buget necesar participării în Divizia A1, estimat de preşedintele Radu Sabău undeva la suma de 200.000 de euro, clubul de pe Mureş îşi anunţă, încă de pe acum, participarea în prima ligă: “Termenul este până în 24 iulie, dar m-am gândit bine şi în proporţie de 80 la sută o înscriu echipa în prima divizie. Nu putem rata o astfel de şansă, mai ales că în timp se pot întâmpla multe, putem primi sprijin financiar din partea autorităţilor.

Nu se ştie când vom mai avea o astfel de oportunitate, de a juca în prima ligă. La o adică, jucăm cu ce avem. Aştept un răspuns din partea Consiliului Judeţean, unde am depus proiect şi am solicitat suma de 140 de mii de lei. De la Primărie încă nu ştim nimic, când va fi sesiunea a doua, dar vrem să depunem şi acolo proiect pentru finanţare. Sponsorii nu se înghesuie, dar tatonăm orice pistă”, ne-a declarat profesorul Radu Sabău. Evoluţia nefavorabilă a epidemiei de coronavirus şi toate normele impuse de autorităţi blochează deocamdată activitatea echipei, care cel mai probabil se va reuni abia la începutul lunii septembrie:

Pregătirea va demara, cel mai probabil, în luna septembrie

Toată lumea este acum în vacanţă, mai ales după anularea sezonului de volei pe plajă. Cu cei de la sală vom începe probabil în septembrie, în condiţiile în care campionatul ar urma să debuteze undeva în octombrie. Echipa rămâne cam aceeaşi, aş vrea să mai aduc un ridicător şi un trăgător, dar totul depinde de bani. Rămâne să vedem dacă se va şi putea juca, pentru că la cum văd că evoluează situaţia cu epidemia în România, este tot mai complicat.

Aşa cum MTS aşteaptă deciziile Guvernului şi Parlamentului, aşa şi noi aşteptăm noi ordine de la Minister”, mai spune Radu Sabău. În concluzie, din toamnă vom avea aproape sigur volei de primă ligă la Arad, dar rămâne să vedem şi cum se va prezenta Pro Volei la start.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *