Pleacă Lucian Tetileanu, (re)vine Adrian Abrudean

Pleacă Lucian Tetileanu, (re)vine Adrian Abrudean
0 comments, 24/04/2012, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

Ceea ce era de aşteptat s-a produs la Naţional Sebiş. Conducerea grupării de pe Crişul Alb s-a despărţit de comun accord de Lucian Tetileanu, postul de antrenor revenindu-I lui Adrian Abrudean.

„S-a ajuns la un acord cu domnul Lucian Tetileanu privind încetarea colaborării. Adrian Abrudean e noul antrenor principal, el urmând să fie ajutat de Flavius Sabău, în timp ce Lucian Ciba rămâne în cadrul clubului nostru, la centrul de copii și juniori. Așteptăm cu încredere și cu rezultate pozitive conlucrarea cu Adrian Abrudean, și în primul său mandat echipa s-a comportat destul de bine”, a declarat Augustin Păcurar, director sportiv la Național Sebiș.

La finalul partidei cu Gloria, supărat, primarul Gheorghe Feieș a vorbit și despre renunțarea la serviciile unor jucători, dar cel puțin ce se ştie până în acest moment este instalarea, cuplului Abrudean – Sabău pentru revigorarea echipei.

Lucian Tetileanu s-a arătat dezamăgit de faptul că nu a putut aduce un plus de valoare echipei, în perioada cât a stat pe banca Naţionalului.

„Așa cum au spus și cei de la Sebiș, ne-am despărțit pe cale amiabilă. E normal, după trei înfrângeri, dar îmi pare rău pentru că problema e la unii jucători, care n-au înțeles ce le-am transmis și poate că sunt câșiva care au ajuns prea devreme într-o ligă superioară. Echipa are potențial și, chiar dacă punctele sunt apropiate, menținerea în Liga a 3-a poate fi realizată. Le doresc succes tuturor de acolo și să realizeze ce își propun. Poate că a fost și pentru mine o învățătură de minte, să nu mai aleg cu sufletul, dar mai vreau să spun că am rămas emoționat după jocul cu Gloria de suporterii care au venit lângă noi și ne-au susținut, chiar și pe mine. Pentru asta, le mulțumesc!”, a declarat Lucian Tetileanu

Radu Nica

 

 

 

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *