Piroş a plătit baremul restant, iar Pâncota joacă cu Juventus

Piroş a plătit baremul restant, iar Pâncota joacă cu Juventus
0 comments, 19/08/2016, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Pavel Piroş nu cedează în niciun fel şi a plătit azi, în ultima zi, baremul restant de arbitraj, de la meciul cu Sepsi. Astfel, chiar dacă ieri Şoimii Pâncota era neprogramată în etapa a treia a Ligii a II-a, azi FRF a confirmat plata şi meciul din deplasare cu Juventus Bucureşti se va disputa conform programării, sâmbătă de la ora 11. Piroș susține că împotriva formației lui Daniel Oprița vor juca tot juniorii care au încasat 23 de goluri în două meciuri fără a înscrie vreunul.
Spre Bucureşti au plecat cu trenul doar zece jucători, încercându-se pe ultimii metri convingerea altor doi să facă deplasarea în această noapte! În altă ordine de idei, Piroş promite iar că de săptămâna viitoare echipa va arăta altfel, la Pâncota urmând să ajungă câţiva jucători străini dar şi un antrenor sârb, care ar urma să îi preia pe “alb-negri”.
În condiţiile date, mâine se anunţă un nou scor fluviu, Juventus având ocazia de a bate recordul celor din Afumaţi, care s-au impus în runda inaugural[ cu 16-0 în faţa “şoimilor”.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *