Până la sprijinul financiar al autorităţilor, ProVolei aşteaptă oficializarea revenirii în elită

Până la sprijinul financiar al autorităţilor, ProVolei aşteaptă oficializarea revenirii în elită

Federația Română de Volei va lua o decizie legată de viitorul Diviziei A2 la volei, atât la masculin, cât și la feminin, în cadrul Consiliului Director programat la 17 iunie. Semnalele sunt că întrecerea se va suspenda. ProVolei Arad, câştigătoare a seriei de vest a Diviziei A2, a răspuns afirmativ invitaţiei Federaţiei, de a participa în sezonul viitor în prima ligă.  Totuşi, prezenţa efectivă a trupei lui Radu Sabău pe prima scenă a voleiului românesc depinde în mare măsură de sprijinul financiar pe care îl va primi sau nu din partea autorităţilor locale. Mai exact, echipa arădeană are nevoie de aproximativ 200.000 de euro.

Prin prezenta vă rugăm să ne comunicați, până la data de 04.06.2020, ora 10.00, dacă clubul dvs. dorește să participe/ să NU participe în Campionatul Național Divizia A1 (fem/ masc) ediția 2020/ 2021. Solicitarea dvs. va fi acceptată în funcție de numărul de echipe ce pot fi înscrise în div. A1 și de ordinea în clasamentul div. A2 la momentul suspendării competiției”.

Acesta a fost, conform celor de la doarvolei.ro, e-mailul oficial trimis către cele 12 cluburi (8 masculine, respectiv 4 feminine) rămase în cursa pentru promovare, prin care li se cerea să spună dacă intenționează sau nu să joace anul viitor pe prima scenă.

Iar Aradul vrea să revină în elită după aproape jumătate de secol! În aceeași ședință din 17 iunie este de așteptat să se ia o decizie și în ceea ce privește soarta campionatelor de copii și juniori.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *