Ne bătură şi oltenii! UTA nu a pus probleme candidatelor la titlu din Liga 1

Ne bătură şi oltenii! UTA nu a pus probleme candidatelor la titlu din Liga 1

UTA a pierdut cu 2-0 la Craiova în faţa celor de la CS Universitatea, în primul meci al etapei a 28-a din Liga 1. “Bătrâna Doamnă” nu putea scoate mai mult de un punct, atâta timp cât a venit să facă mai mult anti-joc, căci pe faza de atac a fost aproape inexistentă. Construită mai mult să se apere şi să distrugă jocul adversarei, UTA a fost greu de desfăcut, iar ratările oltenilor, ce-i drept puţine, au făcut ca arădenii să reziste cu poarta neperforată mai bine de o oră. Balint a început duelul de pe “Ion Oblemenco” într-o formulă mult schimbată faţă de cea din meciul cu FCSB, cu şapte nume noi, printre care Iacob, Benga, Albu sau Petre titularizaţi, aşa cum trebuia să se întâmple şi împotriva FCSB-ului. Doar că, sâmbătă, antrenorul “roş-albilor” a fost neinspirat cu primul “11”, ca să nu spunem mai multe. Revenind la meciul din această seară, prima parte a fost una mai mult de uzură, cu gazdele având posesie superioară, dar ocaziile aproape că au lipsit. Papp, lăsat singur în şase metri în urma unui corner, a ratat lovitura de cap şi i-a permis lui Iacob să scoată, în minutul 6, iar Cicâldău a fost imprecis în minutul 17, când a executat slab o lovitură liberă de la 20 de metri, peste poartă. Contrar cursului jocului, UTA putea da lovitura chiar pe finalul reprizei, când Pigliacelli a respins in extremis, de lângă bară, o minge lovită defectuos de Papp. Craiova a mutat la pauză, cu Tudorie în locul lui Ivan, dar a treia clasată părea că se chinuie să aibă ocazii, deşi domina clar.

UTA a rezistat mai mult de o oră, dar în atac nu s-a văzut mai deloc

Prima ocazie mare a apărut abia în minutul 61, când oltenii au dejucat ieşirea la ofsaid a utiştilor, iar nou intratul Camara a ratat incredibil, singur cu Iacob, portarul arădenilor salvând miraculos. Peste opt minute a survenit şi deschiderea scorului, Nistor marcând din careu cu un şut plasat după o acţiune creată tot de el, Iacob având o nouă intervenţie salvatoare în faţa lui Bairam, într-o primă fază. UTA a ieşit la joc abia după ce s-a văzut condusă, dar nu a avut armele necesare pentru a pune în pericol poarta adversă. Doar cu faze fixe, cornere sau lovituri libere, arădenii au măcinat în gol şi nu şi-au creat practic nici o ocazie importantă în mitanul secund. Mai mult, pe contraatac, gazdele puteau închide conturile la o nouă şansă mare, Bancu şutând puţin alături, după o centrare de pe stânga a lui Camara. S-a terminat totuşi 2-0, după un henţ în careu comis de Erico, în prelungiri şi un penalty transformat de Tudorie, la ultima fază. Victorie meritată pentru CSU Craiova, care aşteaptă acum o remiză între FCSB şi CFR Cluj, pentru a se apropia de primele două clasate.

Primul eşec extern din acest an în Liga 1, fără gol în faţa primelor trei clasate

UTA nu a reuşit să încurce nici una din primele trei clasate şi programul greu o trage în jos, aşa cum anticipam. E doar prima înfrângere din campionat în deplasare, în acest an, dar pe de altă parte, arădenii nu au marcat nici un gol în ultimele trei etape, având mari probleme de la mijloc în sus. E clar că s-a ratat şi o ultimă şansă la play-off, iar cu un astfel de joc va fi greu de tot şi în lupta pentru evitarea retrogradării. Deşi are încă un avans faţă de acea zonă, punctele se vor înjumătăţi iar decisivele din play-out vor fi crâncene. Până atunci însă vine o pauză de două săptămâni în Liga 1, ca urmare a meciurilor echipelor naţionale şi încă două etape din sezonul regulat, în care UTA va trebui să strângă puncte cu Sepsi, acasă şi cu Astra, în deplasare. (foto: gsp.ro)

Formaţii:

CS U Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, M. Constantin, Bancu – Mateiu, Nistor (90 Căpăţână) – Cîmpanu (60 Camara), Cicâldău (84 Fedele), Bairam (84 Vlădoiu) – Ivan (46 Tudorie). Antrenor: Marinos Ouzounidis.

UTA: Iacob – Tomozei (76 Peteleu), Erico, Benga, Shlyakov – Vorobjovas, Albu (86 Cipri Rus) – Buhăcianu (76 Voinea), Roger, Miculescu (86 D.Rusu) – Ad.Petre (63 Antal). Antrenor: Laszlo Balint

Arbitri: Iulian Călin (Șefănești – Argeș) – Ciprian Danșa (Satu Mare), George Neacșu (Câmpulung Muscel). Rezervă: Sorin Costreie (Buftea – București). Observator FRF: Aron Huzu (Sibiu).

 

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *