Naţional Sebiş şi-a bătut joc de ocazii în meciul de la Turda

Naţional Sebiş şi-a bătut joc de ocazii în meciul de la Turda
0 comments, 04/09/2012, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

După ce au dat totul în partida din Cupa României contra celor de la UTA, Naţional Sebiş a trebuit să se recunoască învinsă în deplasare pe terenul celor din Turda, scor 1-0 (1-0). Golul victoriei reuşit de gazed a venit în minutul 28 al întâlnirii, semnăt de Barbuloviciu.

Nimic nu s-a schimbat pe tabela de scor până la finalul meciului, trupa pregătită de Roland Nagy irosind o serie de ocazii pierzând astfel cele trei puncte puse în joc.

„Trebuie să recunoaştem că am jucat prost în primele 45 de minute. Am şi primit gol după o greşeală impardonabilă a fundaşilor centrali şi, până la pauză, nu am existat pe teren. Lucrurile s-au schimbat în totalitate după pauză, după intrările lui Ivancea, care a trimis balonul în transversală şi Capătă, care a irosit şi el două mari ocazii. Am mai ratat şi prin Ember; Botiş şi Coţan, pur şi simplu mingea a refuzat să intre în poartă. Gazdele au tras cât au putut de timp spre final, dar astea sunt practici obişnuite în fotbal. Nu dăm vina pe nimeni, singurii reponsabili pentru această înfrângere suntem noi. Nu avem decât să mergem mai departe şi să ne revanşăm în etapele ce urmează”, a declarat Roland Nagy.

Tehnicianul trupei de pe Crişul Alb a reuşit să-l treacă sub comanda sa pefostul său elev de la UTA, Capătă care la înlocuit pe Ţârlea. La Turda nu a putut evolua căpitanul Situwe, în timp ce Buştea s-a accidentat înainte de pauză.

 „Să nu uităm că am jucat 120 de minute marţi, cu UTA şi căm am făcut aproape 300 de kilometri în ziua meciului. Din păcate, oboseala nu ne-a permis să fim pragmatici, concreţi sub poartă, dar, chiar şi aşa nu meritam să pierdem. Rezultatul este injust”, a complectat Roland Nagy

Au evoluat pentru Naţional Sebiş: Şoltesz – Buştea (Siminiceanu), Cornea, Jude, Botiş – Ember, Necşulescu, Bozian – Coţan (Budur), Riviş (Ivancea) – Ţârlea (Capătă)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *