Naţional Sebiş rămâne neînvinsă în campionat

Naţional Sebiş rămâne neînvinsă în campionat
0 comments, 13/09/2014, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

Naţional Sebiş îşi păstrează parcursul bun din acest debut de sezon. Echipa pregătită de Adrian Abrudean a scos o remiză preţioasă în deplasarea de la Turnu Severin, în compania celor de la Minerul Mehedinţi. În prima parte s-a jucat destul de prudent, cele două echipe anulându-se reciproc. Scenariul s-a păstrat şi în debutul reprizei secunde, fără ocazii clare de poartă. Singurul lucru demn de consemnat a fost doar eliminarea de pe final a lui Sulea, care a văzut roşu pentru o intrare dură. S-a terminat echitabil, scor 0-0, iar Sebişul este în grafic după trei etape scurse din seria a IV-a a eşalonului trei.

Abrudean: „Important că nu am pierdut”

O partidă dificilă, dar cel mai important este că nu am pierdut. Este bine că am câştigat un punct în deplasare. Îmi pare rău de eliminarea lui Sulea, dar cu siguranţă toţi jucătorii noştri aşteaptă să profite de şansa de a juca, am mare încredere în tot lotul. Minerul Mehedinţi mi-a lăsat o impresie bună, o echipă preocupată de joc, cea mai bună pe care am întâlnit-o până acum în campionat”, ne-a declarat „Ştili” Abrudean.

În grafic după trei etape

Sebişul a jucat în următoarea formulă: Miron – Raț (46 Tătar), Bier, Mardare (69 Moise), Neacșu – Țîrlea (68 Călin), Apostol, Lazea, Bozian – Sulea, Radu. Pe doi în clasament, Naţional se gândeşte încă de pe acum la marele derby de etapa viitoare, cu UTA BD: „Suntem în grafic după trei etape, avem şapte puncte şi am încasat doar un gol, ceea ce demonstrează că suntem bine organizaţi pe faza de apărare. Trebuie să mai punem la punct aspectele legate şi de atac, cu siguranţă vom regla problemele până la meciul următor”, mai spune Abrudean.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *