Meciurile UTA-ei cu Mioveni şi Braşov vor fi televizate

Meciurile UTA-ei cu Mioveni şi Braşov vor fi televizate
0 comments, 25/08/2016, by , in Fotbal, Liga2, Ultimele stiri

Nemulţumite în acest start de sezon al Ligii 2 de faptul că îşi află programul abia cu câteva zile înainte de disputarea meciurilor, reclamând în special orele la care sunt puse să joace, mai multe echipe din eşalonul secund au cerut Federaţiei Române de Fotbal ca acest obicei să fie schimbat. Astfel, Departamentul Competiţii al FRF a luat exemplul Ligii Profesioniste de Fotbal şi a anunţat zilele şi orele de disputare ale partidelor din etapele 4, 5 şi 6. Ca urmare a solicitărilor primite pentru televizare, în fiecare dintre următoarele trei etape vor fi transmise câte trei sau patru partide, acestea putând fi identificate după programarea la altă oră sau zi decât cea oficială (sâmbătă, de la ora 11:00).

Iată programul următoarelor trei etape ale Ligii 2:

Etapa 4
27 august, ora 11:00
FC Academica Clinceni – Chindia Târgovişte
Foresta Suceava – CS Baloteşti
Metalul Reşiţa – UTA Bătrâna Doamnă
CS Mioveni – Unirea Tărlungeni
Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare
Luceafărul Oradea – Juventus Bucureşti
CS Afumaţi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
27 august, ora 15:00
Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timişoara
28 august, ora 12:30
FC Braşov – Dunărea Călăraşi
29 august, ora 18:00
CSM Râmnicu Vâlcea – ACS Berceni

Etapa 5
3 septembrie, ora 11:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Academica Clinceni
ACS Berceni – Foresta Suceava
CS Baloteşti – Dacia Unirea Brăila
Juventus Bucureşti – CS Afumaţi
Olimpia Satu Mare – Luceafărul Oradea
Dunărea Călăraşi – Şoimii Pâncota
3 septembrie, ora 12:30
UTA Bătrâna Doamnă – CS Mioveni
3 septembrie, ora 16:30
Chindia Târgovişte – CSM Râmnicu Vâlcea
3 septembrie, ora 18:00
ASU Politehnica Timişoara – Metalul Reşiţa
4 septembrie, ora 12:30
Unirea Tărlungeni – FC Braşov

Etapa 6
9 septembrie, ora 17:30
FC Braşov – UTA Bătrâna Doamnă
10 septembrie, ora 11:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Juventus Bucureşti
Foresta Suceava – Chindia Târgovişte
Metalul Reşiţa – CS Baloteşti
CS Mioveni – ASU Politehnica Timişoara
Şoimii Pâncota – Unirea Tărlungeni
Luceafărul Oradea – Dunărea Călăraşi
CS Afumaţi – Olimpia Satu Mare
10 septembrie, ora 12:30
Dacia Unirea Brăila – ACS Berceni
11 septembrie, ora 15:00
FC Academica Clinceni – CSM Râmnicu Vâlcea.
Sursă: liga2.ro

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *