Marius Petruse este campion mondial la gimnastică aerobică!

Marius Petruse este campion mondial la gimnastică aerobică!

Medaliat cu argint alături de echipa României, arădeanul Marius Petruse şi-a desăvârşit performanţa în proba de perechi a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Cancun, Mexic. În tandem cu Bianca Becze, Petruse a evoluat încântător sub toate aspectele, cu un exerciţiu frumos, elegant, armonios, totul pe fondul unor exigenţe tehnice de înalt nivel. Per total, Petruse şi Becze şi-au respectat statutul de favoriţi la aur şi şi-au trecut în cont titlul mondial, medalie de aur uriaşă pentru un sport arădean din ce în ce mai sărac. Notaţi cu 21.125, reprezentanţii României s-au impus în clasamentul final în faţa perechilor din Franţa şi Rusia, şi ele foarte bine cotate la nivel mondial. Marius Petruse este legitimat la CS Universitatea Arad, unde este pregătit de Ramona Haidu.

Primul loc în clasamentul pe naţiuni

Delegaţia României, antrenori Maria Fumea, Mircea Brînzea şi Mariana Mezei, şi-a reconfirmat valoarea incontestabilă şi la ediţia a 13-a a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică, onorată de aproape 300 de sportivi din 37 de ţări. Cu trei medalii de aur, obţinute în probele de perechi, trio şi grup şi două de argint, la echipe şi individual, România a ocupat detaşat primul loc pe naţiuni, fiind cea mai aurită delegaţie şi lăsând în urmă Franţa, Rusia şi China, la rândul lor recunoscute valori ale gimnasticii aerobice mondiale.

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *