Marius Copil urcă pe 56 ATP, cel mai bun loc al carierei

Marius Copil urcă pe 56 ATP, cel mai bun loc al carierei

Tenismanul sârb Novak Djokovic conduce detaşat în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), dat publicităţii luni, după ce a cucerit titlul la Australian Open, în timp ce arădeanul Marius Copil a urcat pe 56, cel mai bun loc din cariera sa.

Spaniolul Rafael Nadal se menţine pe locul secund, la 2.600 de puncte de lider, în timp ce elveţianul Roger Federer, care cucerise titlul la Melbourne în 2018, a coborât trei poziţii şi se află pe 6. Germanul Alexander Zverev ocupă acum locul al treilea.

Francezul Lucas Pouille, semifinalist la Melbourne, a reuşit un salt de 14 locuri şi se află pe 17. Tânărul grec Stefanos Tsitsipas (20 ani), care l-a învins pe Federer, dar care a fost eliminat de Nadal, ocupă locul 12 în ierarhia mondială, cea mai bună clasare a sa.

Copil a urcat patru locuri faţă de acum două săptămâni, după ce a ajuns în turul secund la Melbourne.

La dublu, Horia Tecău a coborât trei locuri şi e pe 29, în urma eliminării sale premature de la Australian Open (din primul tur).

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 10.955 puncte
2 (2). Rafael Nadal (Spania) 8.320
3 (4). Alexander Zverev (Germania) 6.475
4 (5). Juan Martin Del Potro (Argentina) 5.060
5 (6). Kevin Anderson (Africa de Sud) 4.845
6 (3). Roger Federer (Elveţia) 4.600
7 (9). Kei Nishikori (Japonia) 4.110
8 (8). Dominic Thiem (Austria) 3.960
9 (10). John Isner (SUA) 3.155
10 (7). Marin Cilic (Croaţia) 3.140
……………………………………………..
56 (60). Marius Copil 858
324 (347). Dragoş Dima 84

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Mike Bryan (SUA) 10.480 puncte
2 (2). Jack Sock (SUA) 8.105
3 (11). Nicolas Mahut (Franţa) 6.790
4 (12). Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 6.450
5 (7). Jamie Murray (Marea Britanie) 5.820
5 (2). Bruno Soares (Brazilia) 5.820
7 (3). Mate Pavic (Croaţia) 5.290
8 (4). Oliver Marach (Austria) 5.220
9 (10). Lukasz Kubot (Polonia) 5.110
10 (5). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 5.000
10 (5). Robert Farah (Columbia) 5.000
……………………………………………………
29 (26). Horia Tecău 2.520
385 (380). Florin Mergea 77
498 (499). Dragoş Dima 33

AGERPRES

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *