Marius Copil s-a impus la dublu, la turneul de la Izmir

Marius Copil s-a impus la dublu, la turneul de la Izmir

Tenismanul român Marius Copil a coborât 21 de poziții, până pe locul 200, în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), dat publicității luni.

Altfel, Marius Copil a reușit, sâmbătă, să cucerească, împreună cu elvețianul Marco Chiudinelli, titlul probei de dublu la challengerul cu premii de 64.000 de euro de la Izmir. Cei doi au trecut în ultimul act de perechea franceză Doumbia/Hemery, cu un dublu 6-4. Acesta este primul trofeu al sezonului pentru Copil (locul 756 ATP la dublu), precedentul fiind în 2015, la București. În proba de simplu, Copil a fost eliminat în sferturi.

Adrian Ungur se află, la rândul său, mai jos cu 69 de locuri față de săptămâna trecută, ocupând în prezent locul 298, în timp ce Dragoș Dima a urcat patru poziții și se află acum pe 303.

Sârbul Novak Djokovic se menține pe prima poziție a acestei ierarhii, urmat de scoțianul Andy Murray și de elvețianul Stanislas Wawrinka.

În clasamentul probei de dublu, Hora Tecău se află în continuare pe locul 9, iar Florin Mergea a urcat un loc, pe 16.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *