Marius Copil s-a calificat în sferturi la Bangkok

Marius Copil s-a calificat în sferturi la Bangkok

Tenismanul arădean Marius Copil s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Bangkok (Thailanda), dotat cu premii totale de 50.000 de dolari, după o victorie cu 6-4, 6-1 în fața cehului Zdenek Kolar.

Copil, al treilea favorit al competiției, s-a impus după o oră și 10 minute în fața lui Kolar (20 ani, 244 ATP), reușind 6 ași și salvând ambele mingi de break create de adversar.

Marius Copil (26 ani, 132 ATP) și-a asigurat un cec de 1.460 dolari și 15 puncte ATP.

În sferturi, Copil îl va înfrunta în premieră pe germanul Maximilian Marterer (21 ani, 176 ATP).

Tot miercuri, Copil va juca în sferturile probei de dublu, alături de estonianul Jurgen Zopp, împotriva francezilor Gregoire Barrere/Jonathan Eysseric.

Sursă: AGERPRES

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *