Marius Copil dă peste un chilian, în primul tur al „Concord Iaşi Open”

Marius Copil dă peste un chilian, în primul tur al „Concord Iaşi Open”

Prima ediţie a turneului ATP Challenger 100 „Concord Iași Open”, cel mai mare turneu de tenis din România, debutează astăzi, 14 septembrie, cu meciurile de pe tabloul principal. Turneul moldav este dotat cu premii totale în valoare 88.520 de euro. Favoritul numărul 1 al acestui turneu este spaniolul Pablo Andujar, aflat acum pe locul 51 în clasamentul ATP,  secondat de compatriotul său, Jaume Munar, 108 ATP. La start se aliniază şi Marius Copil, locul 198 ATP, al 8-lea cap de serie. Arădeanul a scăpat de calificări după ce mai mulţi jucători mai bine clasaţi şi înscrişi la challengerul de la Iaşi s-au retras, pe parcurs.

Astfel, în primul tur al probei de simplu, Copil îl va întâlni, marţi, pe chilianul Marcelo Tomas Barrios Vera, tenismen clasat pe locul 287 ATP. Copil va juca mâine şi la dublu, alături de compatriotul său, Nicholas Ionel, locul 519 ATP, beneficiar al unui wild card la simplu. Tenismenul nostru s-a încălzit pentru întrecerea de la Iaşi la turneul ITF de la Bucureşti, unde a jucat doar la dublu, avansând până în semifinalele probei, alături de Nicolae Frunză.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *