Marius Copil a primit wild-card pe tabloul de dublu de la Wimbledon! La simplu a debutat cu victorie

Marius Copil a primit wild-card pe tabloul de dublu de la Wimbledon! La simplu a debutat cu victorie

România este reprezentată şi de arădeanul Marius Copil în calificările de la Wimbledon. Arădeanul a debutat cu dreptul în calificări, câştigând astăzi în primul tur în faţa lui Dimitar Kuzmanov, 27 de ani, ocupantul locului 244 mondial, scor 6-4, 6-3, după 68 de minute de joc. „Tunarul din Carpaţi” a servit şapte aşi în faţa bulgarului ceva mai slab clasat în ierarhia circuitului ATP. Vă reamintim că tenismenul nostru vine după un turneu challenger pe iarbă, Nottingham 1, unde a avansat până în semifinale. Ajuns pe locul 222 mondial, după ce în ianuarie 2019 era pe locul 56 mondial, tenismenul legitimat la Dinamo București nu s-a mai calificat pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam de la US Open 2019. Copil va juca, miercuri, în turul doi al calificărilor pentru tabloul principal de simplu la Wimbledon cu Antoine Hoang (Franţa), favorit 31, locul 156 ATP, care a trecut greu, în runda inaugurală, de Thai-Son Kwiatkowski (SUA), 3-6, 6-3, 6-4.

Tenismenul arădean face tandem la dublu cu britanicul Jay Clarke

Copil l-a mai înfruntat pe Hoang în octombrie 2019, când se impunea clar în două seturi, 6-1, 6-3, pe suprafaţă hard, la Antwerp. Pentru a ajunge pe tabloul de simplu, Copil trebuie să mai câştige două meciuri, cel cu francezul Hoang şi apoi, dacă se califică mai departe, cel din ultimul act al calificărilor. Altfel, Copil a fost anunţat de organizatorii de la Wimbledon că a primit un wild card pentru a participa direct pe tabloul principal al probei de dublu, unde va face pereche cu britanicul Jay Clarke! Copil este clasat pe locul 238 la dublu, în timp ce partenerul său este pe 1039 în aceeași ierarhie. Interesant este că acest Clarke, 22 de ani, a primit un wild card și pentru tabloul de simplu. Turneul de la Wimbledon va fi transmis în direct pe canalele Eurosport începând de luni, 28 iunie, când au loc primele meciuri de pe tablouri.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *