Luptătorii arădeni reprezintă România

Luptătorii arădeni reprezintă România

     Cinci sportivi reprezentând clubul arădean CS Astra au fost convocaţi la loturile naţionale de lupte greco-romane.

     După ce anul trecut CS Astra devenea Campioană naţională de juniori şi vicecampioană la seniori, iată că şi la începetul lui 2012 gruparea arădeană alimentează cu sportivi reprezentativele României. Florin Mocanu şi Laurenţiu Macarei au plecat la Poiana Braşov, pentru a se alătura lotului olimpic a ţării noastre. Dorin Pârvan, Iulian Grăjdan şi Alexandru Ianţoc au fost convocaţi la lotul naţional de juniori, care se va pregăti la Bucureşti.

     „Mocanu şi Macarei au ca obiectiv să se impună şi să participe la cât mai multe competiţii internaţionale cu rezultate onorabile, ei fiind în primul an la lotul de seniori. Cu juniorii ne propunem mai mult, iar obiectivul este o medalie la Europene sau Mondiale”, ne-a declarat antrenorul emerit Spiridon Stanciu.

     CS Astra Arad î-şi reia în această săptămână pregătirile, iar tot în aceste zile se vor fixa şi obiectivele pe plan intern pentru anul 2012, toate acestea fiind legate de bugetul de care va dispune clubul.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *