Loturile naţionale de tenis de masă, în cantonament la Arad

Loturile naţionale de tenis de masă, în cantonament la Arad

Aradul este timp de o săptămână gazda loturilor naţionale de cadeţi şi juniori. Cazaţi la Hotel Crişana, „tricolorii” susţin de astăzi până pe 10 iulie un cantonament în oraşul nostru, cu câte două antrenamente zilnic, la sala de sport a Universităţii Aurel Vlaicu. „După vreo 20 de ani, Aradul este din nou gazda unui cantonament al loturilor naţionale, ceea ce este important atât pentru sportivele noastre, pentru club şi tenisul de masă, dar în general pentru imaginea sportului arădean”, ne-a spus antrenorul coordonator al secţiei de tenis de masă de la CSM Arad, Cristian Dodean. Printre sportivii care se pregătesc în regim centralizat se află şi Bernadett Balint, componentă de bază a naţionalei de junioare, în timp ce colega sa, Bianca Crişan, a plecat spre Balcaniada din Serbia:

Detti trebuie să se antreneze cât mai bine în acest stagiu pregătitor pentru Europene. La Ostrava poate cuceri aurul la echipe, o medalie la dublu, o clasare cât mai bună la simplu, dacă se poate cel puţin în primele opt şi o prestaţie la fel de bună şi la mixt, unde face pereche cu un jucător din Ungaria. Bianca a plecat cu restul delegaţiei la Balcaniada din Serbia, programată în perioada 3-7 iulie. În mod normal, trebuie să vină cu medalie de acolo, mai ales că va concura în toate probele. Ea va merge şi la Europene, unde sper să facă o figură cât mai frumoasă”, ne-a mai spus Cristi Dodean.

Loturile naţionale de cadeţi şi juniori vor pleca de la Arad direct la Ostrava, în Cehia, unde pe 11 iulie debutează Campionatele Europene. CSM Arad va fi reprezentat la întrecerea continentală de Bernadett Balint şi Bianca Crişan, cea din urmă aflată în primul an de juniorat.

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *