Liga a III-a: dueluri Arad – Timiş, în prima etapă din 2017

Liga a III-a: dueluri Arad – Timiş, în prima etapă din 2017
0 comments, 02/03/2017, by , in Fotbal, Liga3, Ultimele stiri

La sfârşitul acestei săptămâni se reia Liga a III-a. În seria a patra, cea care ne interesează direct, echipele arădene au dueluri cu reprezentantele judeţului Timiş. Liderul Naţional Sebiş, care între timp a câştigat în primă fază litigiul cu Ighiu, în speţa dreptului de legitimare al lui Keita, are şanse mari să ia trei puncte la “masa verde”, după ce pe teren a pierdut cu 3-1. Altfel, formaţia pregătită de Călin Cojocaru, favorită la promovarea în al doilea eşalon, primeşte vineri vizita Ripensiei, şi ea cu ambiţii de ligă secundă. Sebişul s-a întărit puternic în iarnă, cu atacantul Gelu Velici, revenit pe malul Crişului Alb după numai jumătate de an la Deva, George Pirtea, fost la Pîncota şi apoi la Pandurii sau Cocică şi Bîrsănel, ambii împrumutaţi de la prim divizionara Pandurii.
Tot dueluri Arad – Timiş sunt programate în prima etapă din 2017 şi între Becicherecul Mic şi Gloria Cermei, dar şi la Timişoara, unde avem parte de un mini-derby Poli – UTA, între echipele secunde ale celor două cluburi.

Liga a III-a, seria 4, etapa a 14-a:
Giarmata – Alba Iulia, vineri, ora 15
Becicherecu Mic – Cermei, vineri, ora 15
Poli II – UTA II, vineri, ora 15
Sebiș – Ripensia, vineri, ora 15
Pandurii II – Reșița, vineri, ora 15
Gâlda – Deva, sâmbătă, ora 15
Ighiu – Lugoj, sâmbătă, ora 15.

Clasament
1.Naţional Sebiş 13 9 0 4 24-15 27
2.Şcolar Reşiţa 13 8 1 4 22-12 25
3.Ripensia Timişoara 13 6 5 2 23-14 23
4.Industria Gâlda 13 6 4 3 24-16 22
5.CSM Lugoj 13 6 4 3 19-17 22
6.Cetate Deva 13 7 1 5 24-24 22
7.Poli II Timişoara 13 6 2 5 23-25 20
8.Performanţa Ighiu 13 5 3 5 24-22 18
9.Gloria Cermei 13 5 3 5 17-15 18
10.Pandurii II Tg.Jiu 13 5 0 8 19-19 15
11.Mil.Giarmata 13 4 3 6 17-22 15
12.Unirea Alba Iulia 13 3 3 7 12-18 12
13.Becicherecu Mic 13 3 1 9 14-31 10
14.UTA II BD 13 2 2 9 8-20 8

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *