Liga 4 Arad ar putea avea maxim 14 echipe la startul noii stagiuni

Liga 4 Arad ar putea avea maxim 14 echipe la startul noii stagiuni

În ultimul Comitet Executiv al AJF Arad s-a votat ca noul sezon de Liga 4, care va debuta pe 22 august, să ia startul cu maxim 14 echipe. Dosarul de licenţiere este însă o cerinţă greu de îndeplinit, mai ales că există obligativitatea participării în competiţiile AJF cu două echipe de juniori. Mai mult, nu se ştie încă dacă Victoria Zăbrani se va număra şi din toamnă printre participante, trupa lui Mutică având baraj de promovare, în vreme ce câteva echipe ce promovează din Liga a V-a ezită să facă pasul spre eşalonul superior.

Dacă Zăbraniul ar promova, automat ar rămâne un loc liber. Două din echipele promovate în urma „îngheţării” campionatelor pun condiţii: Şoimii Lipova II şi Viitorul Şepreuş, formaţie aflată în faţa primei participări în Liga 4 din istoria comunei, vor să joace meciurile de pe teren propriu duminica. Altfel, spun pas promovării!

Aşadar, destule semne de întrebare asupra numărului de echipe cu care va porni la un nou drum Liga 4 Arad, dar timp pentru clarificări mai este. Între timp, în 31 iulie se va alege noul preşedinte al AJF Arad, după care vor începe probabil şi calculele pentru noua stagiune fotbalistică a judeţului.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *