Licitaţie de tricouri, la turneul caritabil al Old School

Licitaţie de tricouri, la turneul caritabil al Old School

Conform tradiției, ultimul turneu al anului trecut găzduit de baza Desavoia – Cupa Old School – a avut scop caritabil. De această dată, beneficiară a fost o persoană care nu dorește să-și facă publică problema de sănătate. Cele 8 echipe participante – UTA, West Petrom Pecica, Old School Fotbal și Constructorul Arad (Grupa A), respectiv ACU Arad, Selecționata Aradului, Frontiera Curtici și CSS Gloria (Grupa B), dar și cei care au licitat apoi tricourile unor fotbalişti cunoscuţi sau a arbitrului FIFA Ovidiu Hațegan, au știu exact unde merg banii.

După partidele din grupe, s-au jucat semifinalele: UTA – Frontiera Curtici 4-0 și ACU Arad – Old School Fotbal 3-4. Trofeul a fost adjudecat de UTA, după un spectaculos 5-4 în fața celor de la Old School, în timp ce locul 3 i-a revenit lui ACU.

Echipa câştigătoare i-a avut în componenţă pe Sebastian Huțan – Dorel Mutică, Radu Mărginean, Paul Copaci, Dorel Toderaș, Dumitru Mitu, Marius Grad, Cătălin Hlistei, Ciprian Rus și Nicolae Mitu, cu Roli Nagy și Mihai Țârlea în postură de antrenori.

În acest an, s-au licitat următoarele tricouri: Cristi Gavra – U Cluj, Ali Tombaye Calvin (naționala Republicii Centrafricane), Dennis Man (FCSB), George Țucudean (CFR Cluj), Cătălin Hlistei (FC Snagov), Adrian Petre (Esbjerg), Iasmin Latovlevici (naționala României), Alex Mitriță (U Craiova), Paul Copaci (UTA Arad), Ciprian Rus (UTA Arad), Dumitru Copil (UTA Arad), Ovidiu Hațegan.

About sportivu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *