Laszlo Balint, trofeu important la UTA: „Respect şi recunoştinţă adevăraţilor suporteri”

Laszlo Balint, trofeu important la UTA: „Respect şi recunoştinţă adevăraţilor suporteri”

Laszlo Balint a intrat în posesia trofeului acordat de cei de la AFAN, pentru cel mai bun antrenor al sezonului trecut din Liga a II-a, unul în care a reuşit să promoveze cu UTA în primul eşalon, după 12 ani de absenţă din elită a „Bătrânei Doamne”! Balint a ţinut să mulţumească în primul rând echipei şi colaboratorilor, dar nu i-a uitat nici pe suporterii arădeni, de care s-a ataşat foarte mult încă de pe vremea când a activat la UTA ca jucător.  „Am intrat în posesia trofeului acordat de AFAN, pentru cel mai bun antrenor din sezonul 2019/2020 al Ligii a doua. A fost un moment emoționant pentru mine, chiar dacă, în contextul actual, strângerea de mână și felicitările au fost virtuale. Chiar dacă a trecut ceva vreme de la încheierea sezonului respectiv, vreau să mulțumesc tuturor jucătorilor cu care am colaborat în anul promovării, un an plin de provocări, marcat de pandemie și de un turneu play-off de promovare total atipic, intrat în istorie. Îi sunt recunoscător lui Bogdan Apostu, colaborarea cu el a fost esențială pentru succesul echipei.

De asemenea, trimit mulțumirile mele către domnul Alexandru Meszar, este unul dintre conducătorii din fotbalul românesc care merită toate aprecierile pentru modul în care gestionează managementul clubului. Ar fi foarte multe persoane cărora aș vrea să le mulțumesc. Însă cel mai profund sentiment de respect și recunoștință se îndreaptă către adevărații suporteri utiști, cei care iubesc cu adevărat acest club și tot ceea ce el reprezintă! Le simțim lipsa în aceste momente, dar chiar și această perioadă face ca spiritul utist să devină și mai puternic! Mulțumesc tuturor!!!”, a transmis antrenorul UTA-ei, pe facebook.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *