Kaiaciştii pregătesc pe Mureş noul sezon intern

Kaiaciştii pregătesc pe Mureş noul sezon intern

Odată cu apariţia temperaturilor ceva mai ridicate şi a vremii bune, kaiaciştii de la CSM şi LPS Arad au ieşit pe Mureş, pentru a pregăti noul sezon naţional de kaiac-canoe. Primul concurs este programat luna viitoare pe Bega, tot în aprilie urmând să aibă loc şi primele competiţii importante: “În 4-6 aprilie avem la Timişoara un memorial, urmat pe 16 aprilie de Cupa României de seniori, pentru ca la sfârşitul lunii viitoare să avem criteriu olimpic la juniori. De două săptămâni am ieşit pe Mureş şi pregătim primele concursuri din acest an”, ne-a declarat antrenorul secţiei de kaiac a CSM-ului, Gorbe Laslo.

Doi arădeni susţin norme pentru lotul naţional

Doi dintre sportivii arădeni intră deja în circuit, ei având şanse pentru a fi cooptaţi în lotul naţional: “Chiar acum suntem pe drum, cu Carmen Petre de la CSM şi Valentin Popescu, sportiv al LPS-ului, care vor susţine în zilele următoare norme pentru lotul naţional de juniori II”, mai spune Gorbe Laslo. Alexandra Almaşi şi Ioan Sabău, ambii cadeţi, sunt noutăţile anului la CSM Arad, club care îşi pune speranţe în medalii, în 2014, în special în tinerele Clara Borda şi Carmen Petre, dar şi în juniorul Paul Crişan.

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *