Juniorii utişti au obţinut un singur punct din „dubla” cu Csikszereda

Juniorii utişti au obţinut un singur punct din „dubla” cu Csikszereda

Juniorii Academiei UTA au avut parte de o deplasare dificilă la Miercurea Ciuc. Doar un punct s-a întors la Arad din cele șase posibile. În prima partidă, la Elite U19, utiștii au fost aproape să producă surpriza, dar harghitenii au echilibrat balanța, jocul terminându-se la egalitate 2-2 (0-2). UTA a început foarte bine jocul, iar în minutul 22 Borcea deschis scorul din penalty, după un henț în careu. Pe final de repriză, celași Borcea a transformat un penalty scos de Negoescu. La reluare, în minutul 61, Csíkszereda a revenit în joc, Roșca fiind eliminat pentru un henţ în afara careului. Lovitura liberă l-a surprins pe proaspăt intratul Malița și scorul a devenit 1-2. Cu un om în minus, reduta arădeană a cedat e finalul partidei, când liderul seriei de vest a egalat. UTA U19, echipă antrenată de Costel Bogoşel, Mihai Petcuţ şi Alexandru Ţamboi, a evoluat în formula: Roșca – Cleuță, Bortiș, Popa, Puta, Borcea, Bokșe, Ronai, Onișor, Negoescu, Mercioiu. Au mai jucat: Malița (61), Dănilă (67), Rotea, Maxim, Mone (ultimii trei în minutul 87).

Aproape de victorie la U19, mereu cu un pas în spate la U17

Partida de la U17 se anunța una foarte disputată, cu UTA lider de serie și AFK Csíkszereda care îi sufla în ceafă, de pe locul secund. Cei din Miercurea Ciuc au fost mai tot timpul cu un pas în față și au reușit să câștige cu 3-2 (2-2). Puține lucruri au funcționat, utiștii reușind să primească în această întâlnire jumătate din golurile primite în tot turul de campionat. Golaverajul este singurul care desparte cele două echipe în clasament, cu un plus pentru Bătrâna Doamnă. Pentru utişti au marcat Codrea, în minutul 15 şi Bocancea, minutul 40. UTA U17, echipă antrenată de Dinu Donca, Adrian Ungur şi Ştefan Boros, a evoluat în formula: Tirian – Sarkozi, Pele, Roșu, Codrea, Mihai, Popa, Șerengău, Pop, Nagy, Bocancea. Au mai jucat: Boiț (78), Lingurar (87). Academia UTA se întoarce etapa viitoare pe „Motorul“, unde primește vizita vecinilor de la Ripensia.

(foto: uta-arad.ro)

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *