Ineul s-a calificat în finala campionatului judeţean de futsal

Ineul s-a calificat în finala campionatului judeţean de futsal

CS Ineu se simte bine la turneele de sală organizate în această iarnă de Asociația Județeană de Fotbal, câştigând două astfel de competiţii de la începutul anului. După Memorialul „Nicolae Ardelean”, zărăndanii și-au adjudecat și „zona” campionatului județean de futsal, disputată în weekend, la Beliu.

În semifinală, Ineul a trecut cu 5-3 de Spicul Olari, iar Olipia Bocsig a surclasat Villa Gurba, 5-1. În alte meciuri de clasament, Viitorul Caporal Alexa s-a impus cu 6-0 în faţa gazdelor de la CS Beliu, iar Spicul Olari şi-a adjudecat locul trei, câştigând cu 3-0 în faţa celor de la Villa Gurba.

Finala a fost o „afacere” între vecinii din Bogsig și Ineu, scor 2-2 după timpul regulamentar. A fost nevoie de lovituri de departajare, acolo unde trupa lui Cristi Sculici s-a dovedit mai exactă.

Așadar, Ineul accede în faza finală a campionatului judeţean în formula: Andrei Tulcan, Georgian Hulbăr, Dacian Zdrențan, Florentin Spătaru, Dan Mâneran, Sergiu Balaci, Sergiu Bărdan, Claudiu Șulumberchian și Teodor Mihuț.

About Calin Moga

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *